Doliu în lumea teatrului. A murit Tamara Buciuceanu-Botez

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Tamara Bucuiuceanu a murit la vârsta de 90 de ani
Tamara Bucuiuceanu a murit la vârsta de 90 de ani

Actriţa Tamara Buciuceanu a murit, marţi, la vârsta de 90 de ani. Informaţia a fost confirmată de reprezentanţi ai Spitalului Elias.

Marţi dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiţă, declara despre Tamara Buciuceanu: "Este într-o stare gravă la Terapie Intensivă. Nu a părăsit niciun moment Secţia de Terapie Intensivă. Este intubată şi ventilată mecanic, în stare critică".

Actriţa fusese internată pe 2 octombrie la Elias, pe ''fondul acutizării unor probleme cardiace mai vechi''.

Tamara Buciuceanu s-a născut la Tighina (Republica Moldova), la 10 august 1929. Ea a urmat, între anii 1948 - 1951, cursurile Institutului de Teatru ''Vasile Alecsandri'' din Iaşi. În ultimul an s-a transferat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1952 (clasa profesorului Ion Bălţăţeanu).

În cei peste 65 de ani de activitate a jucat pe scenele mai multor teatre din Bucureşti, precum Teatrul Giuleşti (actualul Odeon), unde a debutat în piesa ''Marfă din Makkar'', la Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra, Teatrul Naţional ''I. L. Caragiale'' sau la Teatrul de Operetă.

Şi-a împrumutat vocea unor personaje faimoase în animaţii şi a jucat în numeroase spectacole radiofonice şi de televiziune. A debutat ca actriţă de film în ''Titanic vals'' (1964, regia Paul Călinescu), în care a jucat alături de Grigore Vasiliu-Birlic.

Citește și Ce avere avea fostul președinte al Franței, Jacques Chirac

Tamara Buciuceanu a primit peste 20 de premii pentru interpretare, dintre care: Premiul pentru întreaga activitate artistică din partea Ministerului Culturii şi Cultelor (4 aprilie 2002), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (5 aprilie 2004), Premiul pentru întreaga carieră la Gala de închidere a festivalului TIFF 2008, Premiul de excelenţă din partea TVR Internaţional (2009) şi Premiul de excelenţă la Gala Premiilor UNITER (2011), Premiul Gopo pentru întreaga activitate (2012), Premiul "Aristizza Romanescu" pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Academiei Române pe anul 2011, desfăşurată în Aula Academiei Române (2013).

A fost distinsă cu titlul onorific de Societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti (2004) şi a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală (2011) în semn de preţuire a impresionantei activităţi artistice.

Preşedinţia României i-a acordat, la 23 iunie 2014, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, "în semn de înaltă apreciere, pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute pe cele mai importante scene din ţară, pentru dragostea, dăruirea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale". La 23 octombrie 2014, a fost decorată cu Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii, distincţia fiindu-i acordată de principesa Margareta în numele Regelui Mihai.

Actriţa este Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti şi a primit Cheia Oraşului la 5 aprilie 2018.

Pe 18 decembrie 2018, actriţa a fost sărbătorită la aniversarea celor peste 65 de ani de la debutul pe scena românească, la Gala Teatrului Metropolis 12. În cadrul primei ediţii a Galei Premiilor "Stela Popescu", organizată pe 19 decembrie 2018, la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti, Tamara Buciuceanu a fost distinsă cu Premiul "Stela Popescu" pentru întreaga activitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3851
Diferența 0.0064
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 420719.61RON
1 ETH = 8046.79RON
1 LTC = 379.40RON
1 XRP = 9.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17139.47-0.10%
BET-BK3192.27-0.08%
BET-EF933.76-0.06%
BET-FI60917.51-0.22%
BET-NG1238.040.21%
BET-TR37795.41-0.10%
BET-TRN36737.01-0.10%
BET-XT1469.71-0.15%
BET-XT-TR3185.97-0.15%
BET-XT-TRN3103.39-0.15%
BETAeRO836.58-0.32%
BETPlus2528.23-0.08%
RTL38240.34-0.11%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Steagul SUA / Foto: Freepik

De ce a scos Donald Trump România din programul Visa Waiver

Revocarea accesului României la programul Visa...

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel