Cutremur la granița cu România. Oamenii s-au speriat

DCBusiness Team |
Data publicării:
Seismograf
Seismograf

S-a întâmplat marți dimineața, seismul fiind înregistrat la granița cu Serbia.

Cutremur cu magnitudinea 4,4 s-a produs la ora locală 8:42, în Serbia, la graniţa cu România, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 15 kilometri (km) în apropierea următoarelor oraşe: 23 km vest de Drobeta-Turnu Severin, 82 km nord-vest de Vidin, 82 km sud-est de Reşiţa şi 86 km sud-vest de Târgu Jiu.

Fiind un cutremur de suprafață, mișcarea pământului a fost simțită de locuitorii din așezările enumerate mai sus. În special de cei din Drobeta-Turnu Severin. Unii s-au speriat, mai ales după ce vesela din dulat a început să cânte, iar mobila din casă să danseze ușor. 

Alții au trecut ușor peste eveniment. ”Trece și gata”, a spus unul dintre locuitorii intervievați de postul de televiziune Antena3 CNN. Au fost și localnici care nu au simțit nimic și care au aflat de cutremur de la alții. Inițial nu au crezut, gândindu-se că este o glumă proastă a unui trecător care s-a trezit cu fața la cearceaf, dar când informația a devenit oficială, au ridicat din umeri. ”Nu am simțit nimic, asta e!”

Duminică a mai fost un cutremur, duminică, în județul Vrancea. Seismul, de 3,3 grade pe scara Richter, a avut loc la adâncimea de 86,2 kilometri (km) în apropierea următoarelor oraşe: 41 km vest de Focşani, 67 km nord de Buzău, 69 km est de Sfântu-Gheorghe, 82 km est de Braşov, 93 km sud de Bacău şi 95 km sud-vest de Bârlad.

De la începutul lunii aprilie, în România s-au înregistrat 29 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,9.

Anul trecut, cea mai mare mişcare tectonică, de magnitudine 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0894
Diferența 0.0003
Zi precendentă 5.0891
USD
Azi 4.3816
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.374
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0894 RON
USD flag1 USD = 4.3816 RON
GBP flag1 GBP = 5.8745 RON
CHF flag1 CHF = 5.4663 RON
AUD flag1 AUD = 2.9395 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1539 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4347 RON
SEK flag1 SEK = 0.4753 RON
XAU flag1 XAU = 648.8063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413549.16RON
1 ETH = 14491.03RON
1 LTC = 325.16RON
1 XRP = 8.91RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27375.081.03%
BET-BK5434.981.50%
BET-EF1485.020.75%
BET-FI100977.432.90%
BET-NG2015.731.03%
BET-TR64105.751.03%
BET-TRN61924.561.03%
BET-XT2361.151.15%
BET-XT-TR5405.071.15%
BET-XT-TRN5235.351.15%
BETAeRO982.230.23%
BETPlus3971.281.03%
RTL61714.311.02%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel