Cu mască/fără mască. Rafila, intervenţie după decizia CCR: Ce prevede legea

original_-briefing2-3_93205500
Alexandru Rafila
Ministrul Sănătăţii a vorbit despre decizia CCR privind portul măştii. 

Legea prevede în continuare masca de protecție în spațiile închise, mijloacele de transport și piețele acoperite, declară ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

După ce CCR a decis că purtarea măştii în aer liber este neconstituţională, Rafila a spus, la începutul ședinței de Guvern de miercuri, că așteaptă publicarea deciziei și motivarea.

„În momentul în care a fost făcută publică, sigur că am analizat legislația existentă și trebuie să spunem foarte clar că legea 55 prevede utilizarea în continuare a măștii în toate spațiile interioare, în mijloacele de transport în comun sau în piețele care sunt închise sau acoperite”, spune Rafila.

Potrivit acestuia, utilizarea măștii nu reprezintă o restricție, ci reprezintă o măsură care previne transmiterea sau încetinește transmiterea în comunitate a infecției și protecția individuală este necesară atât pentru propria persoană, cât și pentru cei cu care oamenii intră în contact: „evident, dacă contextul legal impune acest lucru, sunt convins că Guvernul României va adopta acele decizii legislative necesare pentru protejarea sănătății publice”.

CCR a decis marți că purtarea măştii în aer liber este neconstituţională, potrivit Mediafax.

Citeşte şi: OMS, anunţul aşteptat de toţi: SCĂDERE importantă a numărului de cazuri noi de Covid-19 la nivel global

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a raportat o scădere importantă a numărului de noi cazuri de COVID-19 la nivel global în ultima săptămână, a anunţat marţi organizaţia, relatează DPA.

Numărul de cazuri noi la nivel mondial a scăzut cu 19% prin comparaţie cu numărul raportat în cursul săptămânii precedente, în timp ce numărul de noi decese asociate COVID-19 a rămas similar cu cel din săptămâna anterioară, a afirmat OMS în raportul său epidemiologic săptămânal.

În şase regiuni ale OMS au fost raportate puţin peste 16 milioane de cazuri noi şi puţin sub 75.000 de noi decese.

Pandemia a atins un vârf în ultima săptămână a lunii ianuarie, cu peste 22 de milioane de cazuri. Cifrele au început să scadă la începutul lunii februarie.

Cu toate acestea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat nu doar o scădere a noilor cazuri de COVID-19, ci şi o creştere constantă a sub-variantei BA.2 a Omicron care se poate transmite şi mai rapid.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close