Cea mai importantă decizie pentru pensionari. Marius Budăi: Mi-am luat această îndatorire

marius-budai_45741600
Marius Budăi / Foto: gov.ro
Marius Budăi a explicat care a fost una dintre cele mai importante decizii luate pentru seniorii României. 

Într-un inteviu acordat DC News, social-democratul Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a vorbit despre decizia foarte importantă luată pentru seniorii României, aceea de a fi eliminat din PNRR pragul de 9,4% din PIB sume alocate pentru pensii. 

"Nu mai există acest prag. A explicat acest lucru inclusiv domnul Marcel Ciolacu, care a fost de acord cu mine şi astfel am luat această decizie în coaliţie ca acest prag să fie eliminat. La început ştiţi foarte bine că preşedintele PNL de atunci, Florin Cîţu, cu unii liberali îmi cereau demisia, spuneau că nu se poate... Mi-am luat această îndatorire şi această sarcină şi am apelat chiar şi la sindicatele europene şi la alţi miniştri ai Muncii din alte state. Am avut şi sprijinul unui prieten al României care a fost comisar pe muncă, Nicolas Schmit.

Eu am solicitat în cadrul Ministerului Muncii dacă există vreo analiză, de ce 9,4%, de ce nu 10% sau 9,2. Nu exista nicio astfel de analiză. Am consultat toate PNRR-urile din statele membre ale UE, toată legislaţia din statele membre şi nu exista nicăieri o asemenea plafonare. Mai ales că, potrivit datelor Eurostat de atunci, între 12,5% şi 13% era un calcul statistic privind plata pensiilor în Uniunea Europeană. De ce unii au crezut că seniorii noştri trebuie să fie mai săraci întrebaţi colegii de la PNL şi USR", a explicat, la DC News, Marius Budăi. 

Partidul Social Democrat - PSD, CMF 11240017

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close