Ce au scris angajaţii de la Finanţe pe tortul dăruit lui Marcel Boloş, de ziua lui - Foto în articol

bolos-tort-blur_71239500
Ministrul Finanţelor şi-a sărbătorit ziua, iar colegii de la Ministerul Finanţelor i-au făcut o surpriză. 

Marcel Boloş şi-a sărbătorit ziua de naştere şi a primit, luni, un tort din partea colegilor de la Ministerul Finanţelor.

"Surpriză extraordinară din partea colegilor de la Ministerul Finanțelor, care n-au vrut să lase ziua mea de naștere să treacă neobservată. În timpul unei ședințe pe e-factură, mi-au adus un tort special.

Este un sentiment plăcut să lucrezi într-un mediu unde colegii își amintesc de evenimentele importante din viața ta și își arată aprecierea și sprijinul prin astfel de gesturi. Sunt gesturi care te fac să simți că eforturile tale merită.

Le sunt profund recunoscător pentru colaborarea și susținerea pe care le oferă în fiecare zi.

Profit de ocazie să le mulțumesc tuturor celor care și-au rupt astăzi din timp și mi-au transmis un gând bun.

Sper să vi se întoarcă înzecit!", a transmis, pe pagina sa de Facebook, ministrul Finanţelor.

După cum se vede în imaginea alăturată, colegii ministrului Boloş i-au pus pe tort o imagine cu... e-Factura. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Afterbusiness Vezi toate articolele
x close