BREXIT. May, nevoită să vină cu un plan B

DCBusiness Team |
Data publicării:
Theresa May
Theresa May

Theresa May, premierul britanic, va fi nevoită să vină cu un plan B în termen de trei zile dacă membrii Camerei Comunelor vor respinge, pe 15 ianuarie, acordul dintre guvernul de la Londra și Uniunea Europeană privind ieșirea Marii Britanii din UE, transmite Reuters. Fixarea acestui termen este inițiativa unui parlamentar care aparține chiar partidului lui May, Partidul Conservator. 

Theresa May ar fi trebuit oricum să vină cu un asemenea plan prin care să precizeze cum intenţionează să procedeze în continuare, dar într-un termen de 21 de zile, dar acum premierul este nevoit să prezinte o alternativă la respingerea acordului în numai trei zile

Amendamentul a fost depus chiar de un membru al Partidului Conservator, Dominic Grieve, şi a primit 308 voturi pentru şi 297 împotrivă.

Citește și:

Juncker rămâne pe poziții de forță față de Marea Britanie

Premierul Theresa May a decis în decembrie să amâne votul din Camera Comunelor cu privire la acordul privind Brexitul convenit cu UE, de teamă că el va fi respins, şi încearcă de atunci să obţină noi garanţii de la ceilalţi 27 de membri ai UE, îndeosebi în ce priveşte aşa-zisa "plasă de siguranţă", o măsură prin care s-ar evita temporar o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, dar care ar face ca Regatul Unit să rămână captiv în negocieri fără sfârşit cu blocul comunitar dacă acesta din urmă nu va face concesii la negocierile ulterioare privind relaţia post-Brexit.

Votul privind Brexit-ul se va da pe 15 ianuarie, iar în cazul unui eșec, Marea Britanie va trebui să se retragă din blocul comunitar fără un acord sau să amâne Brexitul prevăzut în prezent pentru 29 martie. Eșecul se prefigurează deja în condițiile în care chiar o parte dintre conservatori se opun acordului negociat de May cu UE, iar parlamentarii din Partidul Democratic Unionist din Irlanda de Nord a anunțat astăzi că nu susține nici el acordul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0911
Diferența -0.0012
Zi precendentă 5.0923
USD
Azi 4.3417
Diferența -0.0025
Zi precendentă 4.3442
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0911 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.7972 RON
CHF flag1 CHF = 5.4593 RON
AUD flag1 AUD = 2.8688 RON
DKK flag1 DKK = 0.6814 RON
CAD flag1 CAD = 3.1517 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4259 RON
SEK flag1 SEK = 0.4667 RON
XAU flag1 XAU = 603.7606 RON
Monede Crypto
1 BTC = 382713.43RON
1 ETH = 12832.94RON
1 LTC = 330.97RON
1 XRP = 8.11RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23902.16-0.22%
BET-BK4750.04-0.26%
BET-EF1298.26-0.28%
BET-FI91298.59-0.80%
BET-NG1757.56-0.37%
BET-TR55972.25-0.22%
BET-TRN54067.87-0.22%
BET-XT2064.21-0.30%
BET-XT-TR4725.28-0.30%
BET-XT-TRN4576.93-0.30%
BETAeRO929.94-0.11%
BETPlus3476.52-0.22%
RTL53751.73-0.24%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel