Autostrazi și drumuri, construite mai cu ”zvâc”. Demersurile autorităților

cnair1_47932800
Multe schimbări și modificări
Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ pentru accelerarea lucrărilor de infrastructură, care prevede, printre altele, emiterea imediată a autorizaţiei de construire pentru lucrările de interes public, dar și modificări la procedurile de mediu şi la cele de contestaţii făcute de firmele participante la licitație.

În legătură cu exproprierile, pentru cauzele de utilitate publică, necesare realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, autorizaţia de construire pentru lucrări se va emite imediat, urmând ca documentația tehnico-economică, cu tot ce presupune ea, să fie elaborate și aprobate pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor, cu respectarea tuturor avizelor, actelor adminstrative şi acordurilor aferent.

În privința procedurilor de mediu, Ministerul Transporturilor propune ca marile proiecte de infrastructură să fie exceptate parţial sau chiar total de la prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, menționează Legestart. Se sugerează, de asemenea, reducerea termenelor pentru avizarea proiectelor de infrastructură de importanţă strategică.

Citește și Teodorovici: Bani de autostrăzi sunt, instituțiile nu reușesc să-i cheltuie

Ministerul Transporturilor vrea să schimbe și procedura contestațiilor, prin modificarea Legii nr. 101/2016. Pentru observațiile și propunerile pe marginea modificărilor cerute de Ministerul Transporturilor, data limită este 1 aprilie 2019, ulterior acestei date proiectul urmând a fi adoptat în Guvern.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close