DCBusiness IT&C Un centru spațial din Italia va controla noua rețea de sateliți ai UE

Un centru spațial din Italia va controla noua rețea de sateliți ai UE

Sateliții
Uniunea Europeană face o investiție considerabilă în sateliții de pe orbita joasă care vor deservi sectorului comunicațiilor.  

Un centru spațial situat în inima Italiei va găzdui principalul centru de control pentru constelația de sateliți ai Uniunii Europene, denumiți IRIS² (Iris squared) pe orbită joasă, a declarat luni ministrul italian al industriei, conform Reuters.

Centrul spațial Fucino, situat în apropiere de orașul l'Aquila și unul dintre cele mai mari centre spațiale din lume pentru sevicii civile, va fi extins pentru a include operațiunile de control pentru IRIS², a declarat Adolfo Urso în cadrul unei conferințe de presă.

Tranzacția va fi anunțată oficial de Comisia Europeană în zilele următoare, a precizat Urso, inclusiv alte două centre care vor fi amplasate la Toulouse, în Franța, și în Luxemburg.

Acesta a spus că vor fi investite 50 de milioane de euro și vor fi create 200 de noi locuri de muncă la centrul Fucino.

Centrul gestionează deja sistemul european de poziționare și navigație prin satelit Galileo.

IRIS² este conceput pentru a concura cu Starlink al lui Elon Musk și Kuiper al lui Jeff Bezos.

Este vorba despre o serie de maximum 170 de sateliți care vor asigura comunicațiile pentru guvernele Uniunii Europene și vor deschide noi servicii mobile comerciale pentru zonele insuficient deservite între 2025 și 2027.

"IRIS² va fi răspunsul european la constelațiile de pe orbita joasă a Pământului, care devin viitorul telecomunicațiilor", a declarat Franco Ongaro, Chief Space Business Officer al conglomeratului italian din domeniul aerospațial și al apărării Leonardo.

"[IRIS² este o infrastructură critică pentru țară, deoarece permite o serie de operațiuni relevante pentru aspectele legate de securitatea națională", a declarat Luigi Pasquali, directorul general al Telespazio.

Ongaro a adăugat că se așteaptă ca UE să atribuie primele contracte pentru IRIS² încă din acest an.

UE s-a angajat ca 30% din partea finanțată de UE din IRIS², care are o valoare de 2,4 miliarde de euro, să fie alocată întreprinderilor mici.