DCBusiness Actualitate Stiri Putin pune mâna pe giganții occidentali rămași în Rusia. Cine poate urma după Nestlé și Auchan

Putin pune mâna pe giganții occidentali rămași în Rusia. Cine poate urma după Nestlé și Auchan

Vladimir Putin
Kremlinul a preluat controlul temporar asupra operațiunilor Nestlé și Auchan din Rusia. Alte mari companii occidentale riscă același scenariu.

Președintele Vladimir Putin a dispus trecerea operațiunilor din Rusia ale gigantului elvețian Nestlé și retailerului francez Auchan sub „administrare temporară”, un mecanism folosit anterior de Kremlin înaintea vânzării forțate a unor active occidentale către cumpărători ruși.

Măsura nu reprezintă, din punct de vedere juridic, o naționalizare definitivă. Companiile nu și-au pierdut formal dreptul de proprietate. În practică însă, proprietarii occidentali nu mai controlează afacerile, iar precedentele Danone și Carlsberg arată că „administrarea temporară” poate fi urmată de transferarea activelor către firme rusești, la prețuri mult mai mici decât valoarea lor reală.

Decretul semnat de Putin vizează participații și acțiuni în 16 companii din Rusia, asociate cu Nestlé, Auchan și alte grupuri cu legături occidentale. Administrarea acestora a fost atribuită companiei ruse L.E.V. Management, potrivit Reuters.

Nestlé și Auchan nu mai controlează afacerile din Rusia

Nestlé are aproximativ 7.000 de angajați și șase fabrici în Rusia. După invadarea Ucrainei, compania a anunțat că își restrânge activitatea la produsele considerate esențiale și că suspendă publicitatea, investițiile și majoritatea importurilor și exporturilor.

Grupul elvețian a transmis că analizează situația și opțiunile disponibile.

Nestlé se angajează să ia toate măsurile necesare pentru a-și proteja drepturile și pentru a asigura continuitatea operațiunilor, în interesul tuturor părților implicate, în special al angajaților”, a declarat compania.

Rusia reprezintă în prezent aproximativ 1% din vânzările globale ale Nestlé, față de circa 2% înaintea războiului.

Auchan are aproximativ 230 de magazine și aproape 30.000 de angajați în Rusia. Compania a cerut autorităților de la Moscova explicații privind efectele decretului, precizând că magazinele continuă deocamdată să funcționeze normal, relatează Euronews.

Cine mai apare în decretul lui Putin

Alături de Nestlé și Auchan, măsura afectează:

  • două entități locale ale grupului francez FM Logistic;
  • Le Monlid, compania care operează fostele magazine Leroy Merlin sub marca Lemana Pro;
  • mai multe societăți asociate grupului BATI;
  • alte filiale și entități rusești aparținând grupurilor vizate.

Lemana Pro operează aproximativ 112 magazine. Grupul francez Adeo, proprietarul Leroy Merlin, anunțase încă din 2023 transferarea controlului afacerii către conducerea locală. Decretul arată însă că legăturile juridice și economice rămase au fost suficiente pentru ca afacerea să intre în noua operațiune a Kremlinului.

L.E.V. Management, firma desemnată să controleze cele 16 societăți, a fost înregistrată la Moscova în octombrie 2024. Acționarii săi nu sunt publici, iar situațiile financiare disponibile pentru 2025 nu indicau o activitate comercială importantă.

Kremlinul invocă „statele neprietenoase”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a legat decizia de faptul că firmele provin din țări considerate de Moscova „neprietenoase” și implicate în sprijinirea Ucrainei.

Rusia poate prelua temporar activele investitorilor din aceste state în baza unui decret introdus de Putin în 2023. Măsura a fost utilizată anterior împotriva Danone, Carlsberg, companiei energetice germane Uniper și grupului finlandez Fortum.

În cazul Danone, afacerea a fost încredințată inițial unui nepot al liderului cecen Ramzan Kadîrov. Grupul francez a reușit ulterior să-și vândă operațiunile, dar la un preț mult inferior evaluării inițiale.

Carlsberg a trecut printr-un scenariu asemănător după ce a încercat să vândă producătorul rus de bere Baltika.

Ce alte companii occidentale au rămas în Rusia

Nestlé și Auchan nu sunt singurele multinaționale occidentale care și-au continuat activitatea, integral sau parțial, în Rusia.

Printre cele mai cunoscute grupuri care mai au operațiuni, producție, filiale sau francize în această țară se numără:

  • PepsiCo;
  • Mondelez;
  • Mars;
  • Procter & Gamble;
  • Philip Morris International;
  • Japan Tobacco International;
  • Raiffeisen Bank International;
  • UniCredit;
  • Burger King, prin intermediul francizei locale;
  • AB InBev, care mai păstrează o participație în afacerea rusească administrată local.

PepsiCo, de exemplu, și-a oprit vânzările de Pepsi-Cola și alte băuturi internaționale, dar a continuat producția de lactate, alimente pentru copii și alte produse. Compania a fost criticată după ce afacerea locală și-a extins capacitatea de producție. În 2024, PepsiCo ar fi plătit Rusiei aproximativ 122 de milioane de dolari numai ca impozit pe profit, potrivit datelor citate de Forbes.

Citește și: Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

Datele B4Ukraine și Kyiv School of Economics arătau că firmele occidentale din domeniul bunurilor de consum – printre care Mars, Nestlé, P&G, Philip Morris, PepsiCo și Mondelez – se aflau printre cei mai mari contribuabili străini la bugetul Rusiei. În 2023, aproximativ 1.600 de multinaționale continuau să desfășoare afaceri în această țară și plătiseră taxe totale estimate la 21,6 miliarde de dolari, potrivit raportului B4Ukraine.

Sunt aceste companii amenințate direct cu naționalizarea?

Deocamdată, nu există dovezi că Putin ar fi emis ordine individuale de preluare pentru PepsiCo, Mondelez, Mars, P&G, Philip Morris, Raiffeisen sau UniCredit.

Aceste companii se află însă sub amenințarea generală reprezentată de decretul din 2023. Kremlinul poate plasa activele occidentale sub administrare temporară printr-o decizie prezidențială, fără o procedură judiciară obișnuită.

În plus, plecarea voluntară din Rusia a devenit tot mai dificilă. Vânzările necesită aprobarea autorităților, sunt supuse unor reduceri obligatorii de preț și unor taxe de ieșire, iar Moscova poate bloca tranzacțiile sau poate schimba conducerea companiilor.

Trebuie făcută și o distincție importantă: continuarea activității în Rusia nu înseamnă automat încălcarea sancțiunilor occidentale. Acestea nu instituie o interdicție generală asupra tuturor produselor și companiilor, iar alimentele, medicamentele și numeroase bunuri de consum nu sunt sancționate. Companiile rămase sunt însă expuse simultan criticilor privind taxele plătite Kremlinului și riscului ca statul rus să le confiște afacerile.