DCBusiness Actualitate Protest al pensionarilor militari şi poliţiştilor

Protest al pensionarilor militari şi poliţiştilor

Pensiile militare
Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România anunţă că pensionarii militari şi poliţiştii ies din nou în stradă.

"După protestele în cascadă, organizate în lunile ianuarie-februarie, vizând recuperarea unor drepturi salariale și economico-financiare ale angaților din MAI și familia ocupațională apărare, ordine publică și securitate națională, tăiate intempestiv de Guvernul României,  la începutul săptămânii următoare organizăm două manifestări sindicale (pichetare, în data de 10, și protest, în 11 martie), începând cu ora 10,00,  la sediul Curții Constituționale a României - Palatul Parlamentului, Intrarea B1, Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr.2.   

Principala noastră nemulțumire este generată de amânarea nejustificată a dezbaterii contestației de acum patru luni, făcute intempestiv de Avocatul Poporului, la adresa proiectului legislativ L 559/2024, dar avem în vedere și regimul juridic general al pensiilor militare de stat, care sunt reglementate de diferite sisteme legislative ce generează inechități consistente în plata beneficiarilor.  

În acest sens, am notificat Primăria Capitalei despre  acțiunile de protest și am demarat o serie de discuții cu alte structuri asociative ale pensionarilor militari din SAOPSN, inclusiv cu ANCMRR  din MAI, pentru a colabora în vederea susținerii revendicărilor comune.

Așteptăm la pichetare și la protest cât mai mulți pensionari militari, dar și polițisti activi și personal contractual, sindicalizați sau nu, pentru că și acum e nevoie de solidaritate!", transmite FSNPPC - Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România.

"Apreciem că, în contextul conflictului militar derulat de trei ani la granița României, dar și al situației geopolitice internaționale, este nevoie urgent de implicarea factorilor politici decidenți în adoptarea unor măsuri legislative care să prioritizeze preocupările pentru întărirea capacității de apărare, ordine publică și securitate națională, inclusiv prin măsuri fiscal-bugetare care să vizeze și angajații SAOPSN, nu doar domeniul înzestrării capabilităților militare și dotarea logistică, măsuri ce ar conduce, implicit, la o mai bună predictibilitate în salarizare, în carieră, dar și în pensionare, dat fiind faptul că și rezerviștii sunt parte integrantă a forțelor armate, conform legislației actuale.

Atât SNPPC, cât și alte organizații de profil ale rezerviștilor din familia noastră ocupațională,  consideră că proiectul L 559/2024 este justificat, în acest context politico-militar internațional; în cazul în care CCR va admite contestația Avocatului Poporului, adică va bloca promulgarea L 559, este necesară implicarea Executivului și a Legislativului pentru revenirea la forma initială a Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, ceea ce ar conduce automat la indexarea pensiilor militare cu rata infației, actualizarea cu salariul de grad și recalcularea în concordanță cu majorările acordate prin lege politiștilor / militarilor în activitate, dar si scoaterea procentului acordat în conformitate cu Ordinul Meritul Militar din baza de calcul a pensiei militare și adăugarea la cuantumul rezultat. Plafonarea pensiei la cuantumul net, nu brut, conform nefastei OUG 59/2017, face ca acest beneficiu al Ordinului Meritul Militar, acordat prin Legea 223/2015, sa nu fie aplicabil în fapt. Nu trebuie omis nici faptul că pensiile militare reprezintă categoria de pensii din România care nu a beneficiat de recalculare/ indexare, în luna septembrie 2024, în contextul în care celelalte pensii din sistemul public au fost actualizate, unele fiind chiar majorate semnificativ.

Apreciem că deciziile Guvernului, despre care facem vorbire, sunt imperios necesare, similar situației de acum cinci ani, când, pe timpul pandemiei declarate, au fost adoptate măsuri legislative și economico-financiare pentru a consolida activitatea personalului și a unităților medico-sanitare din rețeaua națională de sănătate publică"", se arată în comunicatul FSNPPC.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele