DCBusiness IT&C NATO și SUA au testat o armă teribilă, modernizată pe mulți bani

NATO și SUA au testat o armă teribilă, modernizată pe mulți bani

O armă pentru liniștea aliaților Statelor Unite
Cu sprijinul NATO și a forțelor aeriene ale SUA (US Air Force), National Nuclear Security Administration (NNSA), structură subordonată ministerului american al energiei, a testat bomba nucleară B61-12, variantă modificată a B61. Programul de modernizare a armei se ridică la 9,6 miliarde de dolari.

Cele trei teste efectuate pe parcursul lunii august se înscriu în programul de prelungire a duratei de exploatare a bombelor B61 și care prevede, printre altele, modernizarea componentelor nucleare și non-nucleare ale armei, dar și creșterea nivelul de siguranță a acesteia.

Următoarea serie de teste se va desfășura anul viitor, B61-12 urmând să fie lansate de la bordul unor avioane de atac F-16. ”B61-12 vor întâri eforturile de descurajare strategică și îi va liniști pe aliații noștri. Aceste teste încununate de succes sunt rezultatul strânsei colaborări între NNSA, laboratoarele de cercetare ale US Air Force și experții NATO”, au precizat surse NNSA.

Citește și Arma care va revoluționa arta războiului

Spre deosebire de predecesorii ei (B61-3, -4, -7 și -11), B61-12 nu va mai fi dotată cu o parașută. În schimb, va avea o coadă și un sistem inerțial de orientare, care amplifică precizia de utilizare.