DCBusiness Actualitate Modificare privind scoaterea din evidenţa cazierului fiscal, în beneficiul contribuabililor

Modificare privind scoaterea din evidenţa cazierului fiscal, în beneficiul contribuabililor

Foto: Freepik.com
Modificări în Senat privind reglementarea scoaterii din evidenţa cazierului fiscal.

A fost înregistrată la Senat o propunere legislativă pentru modificarea articolului 6 din Ordonanța Guvernului nr.39/2015 privind cazierul fiscal.

În prezent, reglementarea scoaterii din evidenţa cazierului fiscal a contribuabililor declaraţi inactivi din Ordonanţa Guvemului nr. 39/2015 este disproporţionată, în sensul că pentru unele fapte cum ar fi declararea contribuabilului inactiv ca umare a nedepunerii declaraţiilor prevăzute de lege pe parcursul unui semestru calendaristic, data scoaterii din evidenţa este data reactivării, însă pentru celelalte situaţii chiar dacă unele dintre ele sunt de o gravitate asemănătoare cu cea menţionată anterior care conduc de asemenea la inactivarea fiscală, data scoaterii din evidenţă este de 3 luni de la data reactivării, explică iniţiatorii propunerii legislative.

"Măsură injustă"

În cazierul fiscal se înscrie inactivitatea fiscală, declarată potrivit legii, cu excepţia inactivităţii fiscale declarate ca umare a înscrierii inactivităţii temporare la Registrul Comerţului, prevazută la art.92, alin.(1 ), lit.d), din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

De asemenea, constatăm că, pe lângă cauzele de inactivare generate de anumite elemente de indisciplină fiscală, există şi trei cauze de inactivare deteminate de neactualizarea de către contribuabil a unor informaţii la nivelul ONRC, care ţin de documentele statutare sau de înregistrare în acest registru.

Scoaterea din evidenţă după 3 luni de la data reactivării a contribuabililor declaraţi inactivi conform prevederilor art.92, alin.(1 ), lit.b)-c) şi e)-g) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, este o măsură injustă raportat la gravitatea unora din faptele care au condus la inactivarea fiscală şi la măsurile luate de către Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi ANAF pentru remedierea situaţiilor înainte de expirarea unor termene care conduc la inactivare, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului.

Schimbările propuse

În aceste condiţii,propunerea este de completare a situaţiilor de scoatere din cazierul fiscal începând cu data reactivării fiscale şi pentru cele trei cazuri de inactivare determinate de neactualizarea unor infomaţii la nivelul ONRC, respectiv cele de la art. 92 alin. (1) lit e)-g) Cod procedură fiscală.

Astfel, contribuabilul va fi scos din evidenţa cazierului fiscal în aceste cazuri după reactivarea acestuia de către organul fiscal, deci după remedierea de către acesta a situaţiilor care au condus la inactivare. Odată ce sunt remediate de către contribuabil toate motivele care au condus la inactivare, nu se justifică o pedeapsă mai mare pentru aceste fapte în comparaţie cu celelalte fapte, respectiv scoaterea contribuabililor din evidenţa cazierului fiscal după 3 luni de la reactivare faţă de scoaterea la data reactivării, atâta timp cât motivele înscrierii au fost deja remediate, se arată în documentul care poate fi studiat aici.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele