DCBusiness IT&C Florin Roman, ministrul propus la Cercetare: Facilitățile pentru IT-ști rămân

Florin Roman, ministrul propus la Cercetare: Facilitățile pentru IT-ști rămân

Florin Roman
 Deputatul PNL Florin Roman a primit, miercuri, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate pentru portofoliul de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

El a primit 55 de voturi favorabile şi 22 împotrivă pentru postul de ministru din partea Comisiilor pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, pentru ştiinţă şi tehnologie şi învăţământ ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. 

"Referitor la o întrebare care stă pe buzele tuturor, în programul de guvernare am convenit ca acea facilitate fiscală (adică scutirea de impozit pe venit) pentru cei care lucrează în zona de cercetare IT, digitalizare, acea facilitate fiscala va rămâne în continuare. Aici vorbim de un impact bugetar de 900 de milioane de lei”, a declarat Florin Roman.

Guvernul vrea eliminarea facilităților pentru IT, construcții și cercetare

Ministrul propus al Cercetării, Inovării şi Digitalizării a mai adăugat că: ”Din punctul meu de vedere, prin ceea ce produc cei care lucrează în aceste domenii ca plus valoare în economie prin inovare și cercetare și tehnologiile emergente înseamna foarte mult, iar pentru a ține oamenii în Romania și a-i ține în sectorul de cercetare pentru a nu migra în zona privată e nevoie ca aceste facilități să rămână."

La comisiile de specialitate din Parlamentul României au loc audierile miniștrilor propuși din Guvernul Ciucă.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.