Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut în luna ianuarie, cu 2,3 puncte până la valoarea de 40,4 puncte. Această situație s-a datorat creșterii ambelor componente ale sale. Astfel, componenta de anticipații a crescut cu 1,7 puncte, până la valoarea de 32,5 puncte. În același timp componenta de condiții curente a crescut cu 3,5 puncte, până la valoarea de 56,2 puncte.
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (februarie 2026) s-a situat la valoarea medie de 4,97%.
În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, toți participanții anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0759 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,1595 lei pentru un euro.
Adrian Codirlașu, CFA – Președinte al Asociației CFA România declară: “Și în anul curent, principalele provocări ale economiei românești vor fi deficitul bugetar ridicat, creșterea economică sub potențial, precum și inflația. Astfel, participanții la sondaj anticipează reducerea deficitului bugetar cu doar un punct procentual, o creștere economică similară cu cea înregistrată în anul precedent și, de asemenea, stagnarea la valoarea actuală a ratei inflației”.