DCBusiness Actualitate Stiri Daniela Şerban (ARIR): Piaţa de capital contribuie la creşterea economică a ţării. Cifrele zilei: Economiile românilor vs valoarea companiilor listate la bursă

Daniela Şerban (ARIR): Piaţa de capital contribuie la creşterea economică a ţării. Cifrele zilei: Economiile românilor vs valoarea companiilor listate la bursă

Daniela Şerban, preşedintele ARIR - Asociația Română pentru Relația cu Investitorii a evidenţia, în debutul conferinţei DC Media Group cu titlul "Cum facem bursa mai atractivă pentru noi emitenți și investitori?", importanţa bursei în ecosistemul economic al ţării. 

"ARIR a fost înfiinţată în 2018, cu 12 membri fondatori - printre care şi Bursa de Valori Bucureşti – şi a ajuns la aproape 40 de membri. Printre cele mai mari companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, în cadrul asociaţiei avem deja 15 dintre cei 20 de emitenţi din indicele principal.

Ne bucurăm foarte mult că am ajuns la cea de-a treia ediţie a acestui eveniment realizat împreună cu DC Media Group şi ceilalţi parteneri cu care ne-am propus să dezbatem teme de interes şi să ridicăm problematica pieţei de capital, dar şi oportunităţile la un nivel mult mai înalt şi ne bucură prezenţa reprezentanţilor Guvernului şi Parlamentului şi ne dorim acest dialog pe mai departe.

Sunt studii internaţionale care, de peste o sută de ani, au dovedit legătura pieţei de capital cu creşterea economică şi anume că o piaţă de capital şi financiară funcţională contribuie la creşterea economică a unei ţări.

În ultimii 20 de ani, o dată cu dezvoltarea sistemelor financiare globale, atenţia s-a orientat pentru a înţelege însă de ce depinde dezvoltarea pieţei de capital. Ştim că piaţa de capital este un loc de intersecţie şi de realocare de resurse în economie, însă atunci când ne referim la dezvoltare ne gândim la câţiva indicatori de dimensiune, de lichiditate, de concentrare, de volatilitate, de dezvoltare instituţională sau integrare cu pieţele globale.

România este o piaţă medie în regiune, cu o valoare a tuturor companiilor listate de 20% din PIB. Este o valoare în creştere. Sigur că este un procent semnificativ – iar acest lucru ne bucură – vorbim de companii lider din sectoarele care fac parte din economie, dar cu siguranţă putem mai mult, pentru că media europeană este de 50% - valoarea tuturor companiilor listate la bursă în PIB.

Primele concluzii ale cercetării pe care am realizat-o chiar eu pe 50 de burse din întreaga lume în ultimii zece ani arată că ţara în care bursa este localizată nu mai este definitorie atunci când vine vorba despre dezvoltarea unei burse. Adică nu este suficient să avem o ţară mare, cu o populaţie mare, ci trebuie să ne implicăm mai mult în acest mecanism bursier pentru ca el să funcţioneze la adevărata sa valoare.

O piaţă ideală este cea care reuşeşte să aloce resursele de la investitori către companii. Cum arată acest lucru în România? Ei bine, anul trecut românii au strâns în depozite 25 de miliarde de euro în plus. Am observat anul trecut o economisire accelerată, 57 de miliarde de euro sunt la sfârşit de ianuarie în depozite bancare. Valoarea tuturor companiilor listate pe piaţa principală era, vineri, aproape 44 miliarde de euro, cu 83 de companii listate, iar cele mai valoroase companii vin din sectoarele bancar, energie şi utilităţi. Aşadar bani sunt în România, nu aceasta ar fi problema", a explicat, în intervenţia sa la conferinţa "Cum facem bursa mai atractivă pentru noi emitenți și investitori? Cum atragem la bursă noi jucători semnificativi din economia privată românească?", organizată luni, de DC Media Group, Daniela Şerban.

VIDEO: 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.