DCBusiness IT&C Concedieri masive la un mare producător de cipuri din SUA

Concedieri masive la un mare producător de cipuri din SUA

Cip
Compania a cărei produse tehnologice contrubie la construirea unor gadgeturi de ultimă generație a luat o decizie importantă pentru viitorul acesteia.

Qualcomm, unul dintre cei mai mari producători de microcipuri la nivel global, își restrânge numărul de muncitori, conform Reuters.

Cu sediul în San Diego, California, cunoscuta companie care produce microcipuri sau produse software va concedia aproximativ 1.258 de angajați din acest stat, potrivit unui document depus la Departamentul de Dezvoltare a Ocupării din California. Angajații afectați de această decizie sunt cei din San Diego și Santa Clara, și vizează diverse funcții, de la ingineri la consilieri juridici și resurse umane. Concedierile vor începe în jurul datei de 13 decembrie.

Această decizie vine la aproximativ o lună după ce compania a anunțat un acord cu Apple pentru furnizarea de cipuri 5G cu un termen de minimum trei ani. Qualcomm este, de asemenea, furnizorul de cipuri pentru noul gadget produs de o companie condusă de Mark Zuckerberg, Meta Quest 3.

Cu toate acestea, într-un apel telefonic din august cu analiștii, directorul financiar al Qualcomm Akash Palkhiwala a avertizat că compania va lua măsuri proactive pentru reducerea costurilor, deoarece compania se confruntă cu venituri în scădere.

"Având în vedere angajamentul nostru față de disciplina operațională, vom implementa în mod proactiv măsuri suplimentare de reducere a costurilor", a spus Palkhiwala în conferința din august. "Până când nu vedem semne susținute de îmbunătățire a situației, nu vom considera că ne aflăm într-un proces de recuperare imediată, a mai completat acesta".

Citește și: Șeful unei mari companii de semiconductori spune că A.I.-ul va revoluționa piața de telefonie mobilă

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.