DCBusiness Actualitate Stiri Avertismentul care schimbă totul: "NATO ar putea INTERVENI în Ucraina, dacă Rusia foloseşte arme chimice. E ceva ce lumea nu a mai văzut"

Avertismentul care schimbă totul: "NATO ar putea INTERVENI în Ucraina, dacă Rusia foloseşte arme chimice. E ceva ce lumea nu a mai văzut"

Soldati. Foto: Pexels.com
Preşedintele Poloniei a lansat un avertisment referitor la războiul din Ucraina. 

Utilizarea armelor chimice de către Rusia în Ucraina ar putea determina NATO să își reconsidere decizia de a nu interveni militar în conflict, a declarat președintele polonez Andrzej Duda. În cadrul unei interviu acordat BBC, Andrzej Duda a fost întrebat dacă nu crede că președintele Putin s-ar putea pregăti să folosească arme chimice.

"Este ceva ce lumea nu a mai văzut la această scară de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace", a spus el.

"Dacă mă întrebați dacă Putin poate folosi arme chimice, cred că Putin poate folosi orice în acest moment, mai ales când se află în această situație dificilă. Din punct de vedere politic, el a pierdut deja acest război, iar din punct de vedere militar, nu îl câștigă."

Întrebat dacă o astfel de utilizare ar putea determina o intervenție a NATO, a spus el: "Bineînțeles, toată lumea speră că nu ar îndrăzni să facă acest lucru. Dar... dacă folosește arme de distrugere în masă, acest lucru ar schimba situația fundamental. Cu siguranță, [NATO]... ar trebui să se așeze la masă și va trebui să se gândească serios la ce să facă, pentru că atunci începe să fie periculos, nu doar pentru Europa..., ci pentru întreaga lume", citează Mediafax.

Citeşte şi: Război Rusia-Ucraina, bilanţul distrugerilor. Ce daune spune fiecare armată că a provocat celeilalte

Armatele ruse şi ucrainene vin cu informaţii - neverificate oficial - despre pagubele pe care le-au provocat părţii adverse.

În cel mai recent raport, armata ucraineană afirmă că a ucis peste 12.000 de soldați ruși și a distrus 374 de tancuri, 1.226 de mașini blindate de luptă și 140 de sisteme de artilerie.

Ministerul rus al Apărării afirmă că forțele sale au distrus 3.687 de instalații militare ucrainene de la începutul atacului asupra țării, precum și 99 de avioane, 1.194 de tancuri și vehicule blindate de luptă și 443 de tunuri de artilerie de câmp, relatează agenția rusă de presă Interfax. BBC nu a reușit să verifice afirmațiile niciuneia dintre părți, citează Mediafax.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.