Atacurile cibernetice şi dezinformarea reprezintă principalul risc digital cu potenţial de a genera crize pentru companii, fiind indicate de aproape 70% dintre participanţii la un sondaj realizat de Crisis Communications Network Europe (CCNE), potrivit unui comunicat.
"Ameninţările digitale precum atacurile cibernetice, dezinformarea, deepfake-urile şi riscurile asociate utilizării inteligenţei artificiale devin principalii factori care pot accelera crizele în mediul de business. Cel mai recent sondaj realizat de Crisis Communications Network Europe (CCNE), singura reţea din Europa care reuneşte experţi specializaţi în situaţii de criză din 20 de ţări, inclusiv România, arată că, dintre toate ameninţările digitale, atacurile cibernetice rămân riscul actual cu cel mai mare potenţial de criză pentru companii, fiind indicate de aproape 70% dintre respondenţi", se menţionează în document.
În paralel, dezinformarea este menţionată de peste 40% dintre experţi printre riscurile care au crescut masiv în relevanţă în ultimele 12 luni.
Totodată, inteligenţa artificială, deepfake-urile, atacurile hibride şi pierderea abruptă a încrederii publicului apar printre principalele provocări digitale anticipate pentru perioada următoare.
Într-un ecosistem digital în care informaţiile circulă rapid, iar conţinutul fals devine tot mai greu de diferenţiat de cel real, companiile sunt expuse unor scenarii în care un incident poate escalada înainte ca organizaţia să aibă timp să verifice toate datele şi să reacţioneze, precizează sursa citată.
"Ameninţările digitale nu mai sunt doar probleme tehnice sau incidente izolate. Ele pot deveni foarte repede crize complexe pentru companii, mai ales atunci când sunt combinate cu dezinformare, atacuri coordonate sau conţinut generat cu ajutorul inteligenţei artificiale. Un deepfake, o înregistrare audio falsificată sau o tentativă de fraudă digitală pot crea presiune imediată asupra unei organizaţii. De aceea, companiile au nevoie nu doar de protecţie tehnică, ci şi de proceduri clare, monitorizare, scenarii de răspuns şi echipe pregătite să acţioneze rapid", a declarat Ana Maria Gardiner, expert în comunicare de criză şi reprezentantul CCNE în România, citat în comunicat.