Amendă record aplicată de o instituție americană în urma unor apeluri frauduloase

Vlad Roibu |
Data publicării:
Amendă record aplicată de o instituție americană în urma unor apeluri frauduloase
Amendă record aplicată de o instituție americană în urma unor apeluri frauduloase

O instituție a SUA din domeniul telecomunicațiilor a aplicat o amendă după o serie uriașă de apeluri frauduloase de telemarketing.

Comisia Federală pentru Comunicații (FCC) din SUA emite o amendă istorică de 300 de milioane de dolari împotriva celei mai mari escrocherii de acest tip pe care a investigat-o vreodată.

FCC a luat joi măsuri împotriva unei operațiuni ilegale masive de apeluri telefonice false. Operațiunea a inclus miliarde de apeluri frauduloase pe parcursul ultimilor ani, conform CNN.

Autoritățile de reglementare a dat o amendă record de 300 de milioane de dolari pentru ceea ce autoritățile au declarat că este cea mai mare rețea de acest tip pe care au investigat-o vreodată.

Operațiunea ilegală, care se desfășura pe tot globul, a încălcat legislația americană în domeniul telecomunicațiilor prin efectuarea a peste cinci miliarde de apeluri automatizate către mai mult de jumătate de miliard de numere de telefon în decursul a doar trei luni în 2021, a precizat FCC într-un comunicat publicat miercuri.

Campania exista de mai mult timp, a adăugat FCC. Prin intermediul unor companii fantomă, pseudonime și furnizori de telefonie de tip "fly-by-night" care se presupune că se aflau sub controlul lor, persoanele din spatele rețelei au încercat să îi păcălească pe consumatorii să cumpere contracte de asigurări de proastă calitate pentru vehiculele lor încă din 2018.

Liderii operațiunii, Roy Melvin Cox Jr. și Aaron Michael Jones, se aflau deja sub incidența unor ordine judecătorești care le impunea să nu se angajeze în activități de telemarketing.

În decurs de câteva săptămâni, estimările terților din industrie au arătat o reducere de 80% a volumului de apeluri spam de garanție auto în Statele Unite, iar joi, FCC a declarat că această măsură a dus în cele din urmă la o reducere de 99% a acestor apeluri.

Acum este de competența Departamentului de Justiție să colecteze amenda federală, a declarat Jessica Rosenworcel, președinta FCC.

"Știm că escrocii din spatele acestor apeluri sunt necruțători - dar noi venim după ei și nu ne vom opri până când nu vom elimina acest gunoi de pe linie", a declarat Rosenworcel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3851
Diferența 0.0064
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 421628.46RON
1 ETH = 7986.19RON
1 LTC = 378.13RON
1 XRP = 9.61RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17139.47-0.10%
BET-BK3192.27-0.08%
BET-EF933.76-0.06%
BET-FI60917.51-0.22%
BET-NG1238.040.21%
BET-TR37795.41-0.10%
BET-TRN36737.01-0.10%
BET-XT1469.71-0.15%
BET-XT-TR3185.97-0.15%
BET-XT-TRN3103.39-0.15%
BETAeRO836.58-0.32%
BETPlus2528.23-0.08%
RTL38240.34-0.11%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Steagul SUA / Foto: Freepik

De ce a scos Donald Trump România din programul Visa Waiver

Revocarea accesului României la programul Visa...

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel