Alba-neagra cu scăderea accizei la carburant. Cîţu: Eu am fost sceptic

citu-florin_44165800
Cîţu se declara sceptic cu privire la reducerea accizei
Nu s-a ajuns la nicio concluzie cu propunerea ministrului Finanţelor de a se reduce acciza la carburanţi pentru ca, astfel, să scadă preţul la pompă al benzinei şi motorinei. 

Florin Cîțu susține că a fost sceptic încă de marți că o măsură de reducere a accizei la carburanți pentru 3 luni și care costă 3 miliarde de lei poate ajuta. El spune că aceasta ar putea atrage o procedură de infringement.

„Eu am atras atenția asupra unor lucruri și în ședința de ieri. Am fost sceptic că o măsură luată pentru 3 luni care costă 3 miliarde ar ajuta foarte mult, vă dați seama dacă luăm pentru tot anul costă 9 miliarde, deci este impact mare”, a spus miercuri Florin Cîțu. Acesta susține că reducerea accizei ar putea atrage o procedură de infringement.

„În același timp am spus foarte clar că trebuie discutat cu Comisia Europeană pentru că, dacă ești atent și citești tratatele CE, vei vedea că nu este ca la TVA, nu există niciun fel de portiță de negociere, este o acciză care, dacă reducerea este sub acciza minimă, infringementul este declanșat automat și, bineînțeles, diferența trebuie plătită de la buget”, a adăugat Cîțu.

Acesta a mai spus că dacă măsurile nu au impactul promis „ar trebui cineva să răspundă”. Întrebat dacă va cere demisia ministrului de Finanțe, Cîțu a răspuns: „Trebuie să vină să le spună românilor dacă i-a mințit de ce i-a mințit și după aceea discutăm”.

Citeşte şi: Mircea Coşea: Reducerea accizei, măsura cea mai CONVENABILĂ pentru stat

"În lipsa unui instrument de control, în lipsa unei analize foarte serioase, ajungem la ultimul element care e important, şi anume impactul asupra bugetului: în condiţiile de faţă, statul nu este în pierdere, pentru că chiar dacă ar exista o reducere a costului la pompă ca urmare a reducerii accizei, partea importantă a impozitelor pe care statul le impune pe piaţă face ca şi în condiţiile unei reduceri a acestei părţi, ceea ce rămâne să fie important pentru buget. Deci este, după părerea mea, măsura cu impactul cel mai mic asupra bugetului, în condiţiile în care ea ar fi şi eficientă. 

Dacă nu poate fi pusă în practică sau poate fi pusă în practică doar parţial, atunci sigur că bugetul este într-o situaţie şi mai bună. Părerea mea este că a fost luată această măsură tocmai pentru că impactul ei asupra bugetului este cel mai favorabil faţă de celelalte măsuri propuse", a spus Mircea Coşea, pentru cititorii DC Business.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close