Ajutoare sociale de urgență. Cine sunt beneficiarii

monezi-bani-5_54497100
O persoană numără bani / Foto: DCBusiness
Ajutoare de urgenţă în valoare de peste două milioane de lei vor fi alocate pentru sprijinirea a 504 familii şi persoane singure cu probleme sociale grave, a anunţat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.

"Guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 2.115.900 lei pentru sprijinirea a 504 familii şi persoane singure, care fie se află în situaţii de necesitate în urma unor incendii, inundaţii sau accidente, fie au probleme grave de sănătate sau riscă excluziunea socială", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, sumele vor fi defalcate după cum urmează: 459.500 lei pentru 68 familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, din judeţele Alba, Bacău, Bihor, Botoşani, Buzău, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Vaslui şi Municipiul Bucureşti; 4.000 lei pentru o familie afectată de inundaţii, din judeţul Neamţ; 26.000 lei pentru patru familii care se confruntă cu situaţii de necesitate cauzate de accidente, din judeţele Constanţa, Iaşi şi Neamţ; 1.626.400 lei pentru 431 familii şi persoane singure aflate în situaţii deosebite din cauza stării de sănătate sau riscă să fie excluse social, din judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Suma necesară pentru plata ajutoarelor de urgenţă va fi suportată din bugetul alocat Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. 

Ajutoare sociale. Modificări importante pentru persoanele fizice

Mai multe ajutoare sociale se vor modifica, atât în ceea ce privește sumele care se acordă cât și modul în care se vor calcula.

Este vorba despre propuneri ale Ministerului Muncii, care fac parte dintr-un proiect de ordonanță care a fost pus miercuri în dezbatere publică.

Schimbările vizează ajutoarele pentru perioada sezonului rece destinate persoanelor vulnerabile, alocația pentru susținerea familiei, dar și ajutoarele sociale ce se calculează în raport cu indicatorul social de referință (ISR). De pildă, în cazul ajutoarelor care depind de ISR, dacă în urma calculului rezultă fracțiuni în bani, sumele calculate se vor rotunji la leu în favoarea beneficiarilor.

Astfel, prin proiectul de OUG pus în dezbatere de Ministerul Muncii se propune introducerea unor modificări sau corecții în legătură cu o serie de ajutoare sociale, dar și alocații. Citește mai mult AICI

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Afterbusiness Vezi toate articolele
x close