Se prelungeşte durata de viaţă a celei mai vechi centrale nucleare din Europa. Greenpeace spune că este un experiment inutil şi periculos

DCBusiness Team |
Data publicării:
Energie nucleară
Energie nucleară

Cea mai veche centrală nucleară din Europa va fi închisă în 2033.

Centrala nucleară de la Beznau, Elveţia, cea mai veche din Europa şi una din cele mai vechi din lume, va înceta să funcţioneze în 2033, a anunţat joi grupul energetic Axpo, firma care exploatează această centrală, chiar dacă Greenpeace a cerut oprirea imediată a acestei centrale, transmite AFP.

Centrala nucleară de la Beznau, este racordată la reţea din 1969, şi va continua "până în 2033", a informat Axpo într-un comunicat de presă. "Securitatea a fost prioritatea absolută în toate analizeze", a adăugat grupul energetic.

Elveţienii au aprobat, prin referendum, în 2017 renunţarea treptată la energia nucleară, care este responsabilă pentru 29% din producţia de electricitate la nivel naţional, prin adoptarea unei legi care interzice construcţia de noi centrale nucleare. Această lege a fost rezultatul unui lung proces demarat după catastrofa nucleară de la Fukushima, Japonia, din luna martie 2011.

Cele cinci reactoare nucleare care mai există în Elveţia vor continua să funcţioneze, atâta timp cât vor rămâne sigure. Cu toate acestea, organizaţiile pentru protecţia mediului cer de mai mulţi ani închiderea celor două reactoare de la Beznau.

Unitatea Beznau 1, pusă în serviciu în anul 1969, va înceta să funcţioneze în 2033, în timp ce unitatea Beznau 2, conectată la reţea din 1971, îşi va închide porţile cu un am mai devreme, în 2032, a precizat Axpo. Aceste unităţi "vor fi scoase ulterior din serviciu şi dezmembrate", a adăugat grupul energetic.

Axpo va investi o sumă de 350 milioane de franci elveţieni (376 milioane de euro) pentru a garanta exploatarea centralei până în 2033. De la punerea sa în serviciu a centralei de la Beznau, grupul energetic Axpo a investit peste 2,5 miliarde de franci în îmbunătăţirea şi modernizarea centralei.

Greenpeace a reacţionat la anunţul Axpo, afirmând că "prelungirea duratei de viaţă a centralei de la Beznau este un experiment inutil şi periculos".

În perioada următoare, Elveţia speră să se alăture unui club foarte restrâns de ţări capabile să depoziteze deşeurile nucleare în subteran. O locaţie din nordul Elveţiei, aproape de frontiera cu Germania, a fost aleasă în 2022 dar nu a primit încă undă verde din partea autorităţilor. Potrivit calendarului actual, guvernul federal se va pronunţa asupra cererii în 2029 şi Parlamentul de la Berna în 2030, pentru ca ulterior să aibă loc un referendum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0889
Diferența 0.0005
Zi precendentă 5.0884
USD
Azi 4.3489
Diferența -0.0153
Zi precendentă 4.3642
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0889 RON
USD flag1 USD = 4.3489 RON
GBP flag1 GBP = 5.8416 RON
CHF flag1 CHF = 5.5096 RON
AUD flag1 AUD = 2.8125 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.0982 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0291 RON
NOK flag1 NOK = 0.4314 RON
SEK flag1 SEK = 0.4601 RON
XAU flag1 XAU = 606.5699 RON
Monede Crypto
1 BTC = 463600.13RON
1 ETH = 16681.86RON
1 LTC = 392.10RON
1 XRP = 10.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21777.390.16%
BET-BK4222.91-0.11%
BET-EF1186.270.25%
BET-FI79011.45-0.04%
BET-NG1609.520.58%
BET-TR50547.430.16%
BET-TRN48871.520.16%
BET-XT1876.590.19%
BET-XT-TR4266.150.23%
BET-XT-TRN4135.110.23%
BETAeRO979.74-2.34%
BETPlus3178.780.13%
RTL48798.000.19%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în...

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel