Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare, în creştere cu 0,12% faţă de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 197,8 de milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB şi consultate de AGERPRES.
Capitalizarea bursieră a ajuns la 695,3 miliarde de lei în perioada 6 - 10 iulie 2026, în creştere de la 694,5 miliarde de lei în săptămâna precedentă. Tranzacţiile cu acţiuni au generat săptămâna aceasta un rulaj de 805 milioane de lei, mai mare decât cel înregistrat în săptămâna anterioară, respectiv de 607 milioane de lei.
Indicele principal BET a închis săptămâna la 34.509,34 puncte.
Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost miercuri, 8 iulie, când s-au consemnat schimburi de 463,6 milioane de lei, iar cea mai slabă zi a fost joi, 9 iulie, cu tranzacţii de 68,3 milioane de lei.
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 508,864 milioane de lei, iar preţul acestora s-a apreciat cu 6,12%, urmate de titlurile OMV Petrom, cu schimburi de 49,566 milioane de lei (+10%), şi cele ale Hidroelectrica, cu 47,180 milioane de lei (-6,82%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Şantierului Naval Orşova (+22,28%), Aeta (+17,65%) şi Mecanica Ceahlău (+13,57%).
La polul opus se află acţiunile Rompetrol Well Services, cu o scădere de -16,25%, urmate de cele ale Chimcomplex (-8,60%) şi Bucur (-8,06%)