Reabilitarea termică a blocurilor. Modificări privind finanțările

Oana Pavelescu |
Data publicării:
UAT-urile și locatarii vor plăti mai puțin pentru anveloparea blocurilor / Foto: Gabriel  / Flickr
UAT-urile și locatarii vor plăti mai puțin pentru anveloparea blocurilor / Foto: Gabriel / Flickr

Autoritățile sunt pe cale să modifice legislația privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe.

În proiectul de modificare se spune că eficiența energetică reprezintă o prioritate atât la nivelul Uniunii Europene (UE), cât și la nivel național, sectorul clădirilor fiind considerat unul din principalii consumatori de energie și de emitere de gaze cu efect de seră. Astfel, atât în cadrul Politicii de Coeziune, cât și prin Mecanismul de Redresare și Reziliență sunt avute în vedere intervenții ce vizează îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr.18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează finanțarea unor activități/lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe ce se poate asigura atât în cadrul Politicii de Coeziune, conform Acordului de Parteneriat și a programelor subsecvente, cât și în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență, prin Planul național de redresare și reziliență ( PNRR). 

Finanțarea investițiilor pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe se poate asigura în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune, în conformitate cu regulamentele și procedurile de accesare a fondurilor UE și în condițiile stabilite prin documentele procedurale specifice implementării programelor prin care se asigură finanțarea unor astfel de intervenții, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează:

- 60% din fondurile UE și din alocații de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;

- 40% din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale și/sau din alte surse legal constituite, precum și din fondul de reparații al asociațiilor de proprietari și/sau din alte surse legal constituite.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/ 2022 pentru modificarea și completarea OUG nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe s-a introdus un nou articol (art. 13^2) care prevede că finanțarea activităților/lucrărilor de intervenție pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe se poate asigura integral din fondurile aferente Planului național de redresare și reziliență, în condițiile stabilite prin documentele procedurale specifice implementării acestuia, fără obligația de asigurare a vreunei contribuții din partea autorităților publice sau a proprietarilor.

În nota de fundamentare a modificării legislative se explică modul și procentele privind finanțările.

În cazul regiunilor mai puțin dezvoltate

- 90% din fondurile europene nerambursabile și din alocații de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul programelor, conform ratei de cofinanțare stabilite prin deciziile Comisiei Europene de aprobare a programelor; 

- 5% din alocații de la bugetul de stat în limita sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor, reprezentând contribuție suplimentară de la bugetul de stat față de contribuția prevăzută.

- 5% din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale și/sau din alte surse legal constituite, precum și din fondul de reparații al asociațiilor de proprietari și/sau din alte surse legal constituite. Cota de contribuție proprie a autorităților administrației publice locale se stabilește pe baza documentelor procedurale specifice implementării programelor și nu poate depăși 3%.

În cazul regiunilor mai dezvoltate

- 90% din fondurile europene nerambursabile și din alocații de la bugetul de stat și din bugetele locale, în cazul regiunilor mai dezvoltate, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul programelor, conform ratei de cofinanțare stabilite prin deciziile Comisiei Europene de aprobare a programelor;

- 5% din alocații de la bugetul de stat în limita sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor, reprezentând contribuție suplimentară de la bugetul de stat față de contribuția prevăzută.

- 5% din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale și/sau din alte surse legal constituite, reprezentând contribuție suplimentară de la bugetul local față de contribuția prevăzută la lit.b) pct.i, precum și din fondul de reparații al asociațiilor de proprietari și/sau din alte surse legal constituite. Cota de contribuție proprie a autorităților administrației publice locale, reprezentând contribuția suplimentară de la bugetul local, se stabilește pe baza documentelor procedurale specifice implementării programelor și nu poate depăși 3%.

Totodată, se va stabili cota de contribuție proprie a autorităților administrației publice locale de maximum 3% din valoarea proiectului, pentru a echilibra contribuția asociațiilor de proprietari și a stimula astfel promovarea de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe.

Astfel, se vor stabili condiții de finanțare echilibrate și se va evita o competiție artificială și inechitabilă în accesarea fondurilor aferente Politicii de Coeziune și PNRR. Totodată, se va evita o sub-utilizare a fondurilor nerambursabile alocate României prin Politica de Coeziune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299123.94RON
1 ETH = 14306.53RON
1 LTC = 386.71RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel