Probleme pentru agricultură. Secetă pedologică în mai multe regiuni ale ţării

DCBusiness Team |
Data publicării:
Seceta. Foto: pexels.com
Seceta. Foto: pexels.com

Nu sunt veşti bune pentru agricultori.

În Moldova, Dobrogea și Oltenia, precum și local în Muntenia și Transilvania, se înregistrează o secetă pedologică moderată și puternică în culturile de grâu de toamnă, conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada 27 aprilie - 3 mai 2024.

"În cultura grâului de toamnă, conţinutul de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm va prezenta valori scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată şi puternică), pe suprafeţe extinse din Moldova, Dobrogea şi Oltenia, local nordul, nord-estul, estul, centrul, vestul, sudul şi sud-vestul Munteniei, estul şi sudul Transilvaniei. Rezerva de apă din sol se va încadra în limite satisfăcătoare şi apropiate de optim în Maramureş, Crişana şi Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei, local nordul şi sudul Olteniei, nordul, nord-vestul, vestul, sudul şi estul Munteniei, estul Moldovei şi al Dobrogei", precizează specialiştii ANM.

În stratul de sol 0-20 cm (ogor), gradul de aprovizionare cu apă al solului se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în Maramureş, Crişana, Transilvania şi Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, local nordul şi estul Olteniei, izolat nord-estul Banatului. Pe suprafeţe agricole extinse din Oltenia, local nordul, vestul şi nord-vestul Banatului, estul, centrul, sudul şi sud-estul Moldovei, sudul, sud-vestul şi izolat nord-estul Munteniei, se vor înregistra deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată).

Conform ANM, procesele vegetative ale plantelor vor evolua normal în cea mai mare parte a teritoriului agricol, acestea fiind uşor intensificate în zonele de câmpie din sud şi vest, iar în depresiunile din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei, izolat procesele de creştere şi dezvoltare vor fi mai încetinite.

Cerealierele de toamnă (orz şi grâu) se vor afla la alungirea paiului, "burduf" şi înspicare (10-100%), iar starea de vegetaţie a plantelor se va menţine bună şi medie, în aproape toate regiunile agricole. Sub aspect fenologic, cultura de rapiţă îşi va continua apariţia inflorescenţelor şi înflorirea (30-100%), iar în zonele de câmpie se va înregistra începutul formării silicvelor (10-30%). Floarea-soarelui semănată în epoca optimă se va afla în fazele de germinare, răsărire şi formarea primei perechi de frunze (10-100%).

"Cultura de porumb din Banat, Oltenia, Dobrogea şi sudul Moldovei va parcurge în continuare fazele de germinare şi răsărire (10-100%), precum şi apariţia frunzei a treia (10-30%). La sfecla de zahăr şi cartoful pentru consum semănate în epoca optimă se vor înregistra fazele incipiente de vegetaţie, în toate bazinele specializate. Speciile timpurii de sâmburoase (cireş, cais şi piersic) îşi vor continua legarea şi creşterea fructelor, în majoritatea plantaţiilor. Seminţoasele vor parcurge fazele de înfrunzire, creştere a lăstarilor şi legare a rodului, în aproape toată ţara", susţin agrometeorologii.

În toate plantaţiile viticole, fazele predominante vor fi înfrunzirea şi creşterea lăstarilor, precum şi începutul apariţiei inflorescenţelor la soiurile de masă.

Pe ansamblu, condiţiile meteorologice vor fi favorabile desfăşurării lucrărilor agricole în câmp (arat, pregătirea patului germinativ, semănat/plantat, fertilizări, erbicidări, tratamente fitosanitare, etc.), în cea mai mare parte a teritoriului.

Din punct de vedere termic, vremea normală de la începutul perioadei va intra într-un proces de încălzire treptată, în aproape toate regiunile agricole. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 9 şi 18 grade Celsius în primele zile, apropiată de mediile multianuale şi între 10 şi 21 grade Celsius spre sfârşitul intervalului, abaterile termice pozitive fiind de 1 şi 4 grade Celsius, la nivelul întregii ţări.

Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 17 şi 27 grade Celsius, în majoritatea zonelor de cultură, iar cea minimă va oscila între 1 şi 14 grade Celsius în cea mai mare parte a ţării, posibil mai scăzută în depresiuni.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm se va încadra între 10 şi 20 grade Celsius la scara întregului teritoriu agricol, favorabilă parcurgerii primelor faze de vegetaţie la speciile de primăvară înfiinţate în epoca optimă.

Din punct de vedere pluviometric, în perioada analizată sunt prognozate ploi locale, izolat sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9753
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6364
Diferența 0.0079
Zi precendentă 4.6285
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 10-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9753 RON
USD flag1 USD = 4.6364 RON
GBP flag1 GBP = 5.7883 RON
CHF flag1 CHF = 5.0974 RON
AUD flag1 AUD = 3.0491 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3769 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0297 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4242 RON
XAU flag1 XAU = 343.9627 RON
Monede Crypto
1 BTC = 291675.83RON
1 ETH = 14055.94RON
1 LTC = 385.70RON
1 XRP = 2.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17280.18 0.21%
BET-BK 3161.29 0.15%
BET-FI 59506.47 -0.07%
BET-NG 1231.32 -0.04%
BET-TR 35854.27 0.21%
BET-TRN 35027.88 0.21%
BET-XT 1466.89 0.15%
BET-XT-TR 3009.44 0.15%
BET-XT-TRN 2944.99 0.15%
BETAeRO 1032.66 -0.09%
BETPlus 2549.66 0.20%
RTL 37955.60 0.27%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel