A fost înregistrată la Senat o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfașurate de zilieri. Potrivit expunerii de motive, prezenta iniţiativă legislativă are ca obiect clarificarea unor aspecte de interpretare şi aplicare a Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, în special în ceea ce priveşte categoria beneficiarilor care pot utiliza zilieri.
În aplicarea dispoziţiilor legii s-au constatat dificultăţi de interpretare unitară cu privire la includerea asociaţiilor, fundaţiilor, a unităţilor de cult, precum şi a instituţiilor aparţinând cultelor religioase recunoscute potrivit legii în categoria beneficiarilor reglementaţi de actul normativ. Aceste neclarităţi au condus la practici administrative neunitare la nivelul instituţiilor competente în aplicarea dispoziţiilor legale privind munca cu caracter ocazional.
Iniţiatorii explică: În acest context, se impune modificarea şi completarea actului normativ pentru explicitarea expresă a acestor entităţi în cuprinsul legii, în categoria beneficiarilor care pot utiliza zilieri, în vederea asigurării unei aplicări unitare şi previzibile a dispoziţiilor legale.
Prezenta modificare urmăreşte corelarea normelor privind beneficiarii cu realităţile activităţilor cu caracter ocazional desfăşurate în sectorul non-profit, a unităţilor de cult şi în cadrul cultelor religioase recunoscute potrivit legii, în condiţiile în care aceste entităţi utilizează în practică munca necalificată cu caracter temporar pentru activităţi punctuale, dar care nu beneficiază de cod CAEN.
În contextul actual, se impune extinderea sferei beneficiarilor şi asupra entităţilor fără cod CAEN, pentru a asigura un cadru legal coerent şi nediscriminatoriu în utilizarea muncii zilierilor. Această măsură contribuie la reducerea muncii informale prin consolidarea cadrului legal aplicabil muncii ocazionale şi la reducerea riscului de utilizare a muncii nedeclarate, prim clarificarea expresă a sferei subiecţilor de drept care pot avea calitatea de beneficiar, se arată în documentul care poate fi studiat aici.