Sancțiuni pentru cadrele didactice. Senatorii au spus da

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia personalul de gen feminin angajat în învăţământ poate opta să rămână în activitate până la vârsta de 65 de ani
Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia personalul de gen feminin angajat în învăţământ poate opta să rămână în activitate până la vârsta de 65 de ani

Comisia pentru învăţământ din Senat a dat raport favorabil, marţi, proiectului iniţiat de senatori social-democraţi, care prevede simplificarea procedurilor prin care pot fi sancţionate cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, în situaţia în care sunt reclamaţii împotriva acestora din partea oricărui factor implicat în procesul educaţional.

Iniţiatorii propun modificarea art. 234 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 "întrucât există situaţii în care, datorită colegialităţii, conducerea unităţii/ instituţiei de învăţământ nu are acordul consiliului de administraţie pentru solicitarea unui examen medical complet şi complex al angajatului care dă dovadă de inaptitudine profesională de natură psiho-comportamentală, ceea ce duce la diminuarea calităţii sistemului educaţional".

Amenzi pentru școli de până la 20.000 de lei. Un proiect la Senat

Raportul a fost admis cu un amendament, care prevede că, în situaţii de inaptitudine profesională de natură psiho-comportamentală a personalului angajat într-o instituţie de învăţământ, conducerea instituţiei de învăţământ poate solicita, la sesizarea oricărui factor implicat în procesul educaţional, cu acordul consiliului de administraţie al instituţiei în cauză, un nou examen medical complet.

"Situaţiile de inaptitudine profesională de natură psiho-comportamentală sunt analizate şi stabilite de o comisie formată din trei - cinci membri, medici specialişti, constituită la nivel judeţean în baza unui protocol între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii, care să realizeze expertiza capacităţii de muncă a celor în cauză", conform amendamentului depus.

Senatorul USR Mihai Goţiu s-a abţinut de la vot pe motiv că modificările la proiect vor duce la amânarea "cu anii" până când se va lua o decizie.

"Ceea ce susţin iniţiatorii acestui proiect e legat de faptul că s-ar simplifica procedurile prin care ar fi sancţionate cadrele didactice din învăţământul preuniversitar. (...) Eu zic că, dimpotrivă, efectul pe care îl vor produce aceste modificări este de a îngreuna şi de a nu avea eventuale decizii, o încărcătură foarte mare pe cei care trebuie să facă parte din aceste comisii la nivel local, judeţean, naţional şi efectul va fi că aceste cazuri vor ajunge să fie amânate cu anii până când se va lua o decizie", a spus el.

Proiectul pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de prim for legislativ sesizat. Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind Cameră decizională pentru acest act normativ, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0772
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0772
USD
Azi 4.3611
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3611
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0772 RON
USD flag1 USD = 4.3611 RON
GBP flag1 GBP = 5.8611 RON
CHF flag1 CHF = 5.4165 RON
AUD flag1 AUD = 2.8429 RON
DKK flag1 DKK = 0.6802 RON
CAD flag1 CAD = 3.1561 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0294 RON
NOK flag1 NOK = 0.4319 RON
SEK flag1 SEK = 0.4609 RON
XAU flag1 XAU = 496.2661 RON
Monede Crypto
1 BTC = 483152.31RON
1 ETH = 19190.15RON
1 LTC = 484.56RON
1 XRP = 12.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20697.500.40%
BET-BK3999.060.62%
BET-EF1123.540.43%
BET-FI72498.590.87%
BET-NG1505.620.39%
BET-TR48032.240.40%
BET-TRN46440.590.40%
BET-XT1772.180.42%
BET-XT-TR4026.670.42%
BET-XT-TRN3903.200.42%
BETAeRO943.710.08%
BETPlus3032.280.37%
RTL46301.210.46%

Opinii

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Adrian Negrescu: Pilonul II de pensii, un fel de ajutor de înmormântare

- Pilonul II, „bani de buzunar” sau „ajutor de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel