Înmatriculările de autoturisme noi s-au prăbuşit în România. Cifre îngrijorătoare

46406105255_3cbb84b088_k_60690100
Dealer auto / sursa foto: Flickr.com
Scădere puternică a vânzărilor de autoturisme noi în ţara noastră.

APIA - Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme a dat publicităţii datele privind vânzările auto în România, august 2026. Potrivit documentului, înmatriculările de autoturisme noi sunt în scădere cu -37% față de august 2025. 

„Scăderea cu 37% a înmatriculărilor de autoturisme noi, în luna august, confirmă fragilitatea pieței auto din România, într-un an marcat de incertitudine și de lansarea târzie a principalului program destinat înnoirii parcului auto. Chiar și în acest context, autoturismele electrificate reprezintă 65% din piață, iar evoluția tehnologiilor este relevantă: segmentul plug-in hybrid crește cu aproape 49%, în timp ce automobilele pur electrice, deși scad cu 29,7% în volum, își majorează cota de piață de la 6,3% la 7%.

Programul Rabla Auto, lansat doar pentru persoanele fizice abia pe 20 iulie, a oferit și el un semnal clar privind opțiunile consumatorilor: bugetul destinat automobilelor pur electrice și plug-in hybrid s-a epuizat în doar 10 zile. Cu toate acestea, la redistribuirea fondurilor pentru cea de a 2-a sesiune începută pe 25 august 2026, peste 70 de milioane de lei din aproximativ 94 de milioane au fost direcționate către categoria motoare termice și hibride și doar aproximativ 20 de milioane către PHEV și BEV.

Noi, la APIA, considerăm că un program de mediu eficient trebuie să susțină atât înnoirea parcului auto, cât și tranziția către tehnologii cu emisii cât mai reduse, iar alocarea fondurilor ar trebui să reflecte inclusiv cererea reală din piață. Cu atât mai mult cu cât România se îndepărtează de tendința europeană: în timp ce piața UE era în creștere cu 5,7% după primul semestru din 2026 (conform datelor ACEA), piața românească ajunge după primele opt luni la -10,4%. Avem nevoie de politici predictibile, lansate la timp și coerente, cu obiectivele de modernizare și decarbonizare a parcului auto, care țin cont atât de realitățile industriei pe plan internațional, cât și de preferințele și nevoile consumatorilor români”, a explicat Dan Vardie, preşedintele APIA.

I. Autoturismele (care reprezintă aproximativ 85% din total piață) au înregistrat, în luna august 2026, un volum de 9 473 unități, cu -37% mai puțin față de luna similară din 2025.

II. Vehiculele comerciale ușoare și minibus înregistrează, în august 2026, o creștere ușoară de +5% față de august 2025, din care vehiculele comerciale ușoare fără minibus înregistrează o creștere de +21%.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close