Când dejecțiile zootehnice devin materie primă valoroasă: economia nutrienților recuperați

Gunoiul de bovine, dejecțiile de la porcine și gunoiul de pasăre cu așternut conțin însă azot, fosfor, potasiu și materie organică pentru care agricultura, și implicit fiecare dintre noi, plătim mult atunci când se cumpără din alte surse minerale. Diferența dintre „dejecție” și „resursă” apare atunci când aceste elemente sunt cunoscute, păstrate, gestionate și readuse controlat acolo unde au valoare: în sol și în următoarea recoltă bogată și de calitate. 

Logica economică este simplă: furajele conțin nutrienți preluați inițial din plante, animalele utilizează o parte, iar o altă parte ajunge în dejecții. Dacă aceasta din urmă este gestionată corect, agricultura poate recupera o parte din nutrienți și îi poate introduce într-un nou ciclu de producție și, în loc să cumpere din nou tot ceea ce recolta a scos din teren, ferma poate valorifica o parte dintre resursele pe care le are deja.

Date-cheie:

• UE importă aproximativ 30% din îngrășămintele azotate, 70% din cele fosfatice și circa 40% din cele potasice.
• În aprilie 2026, prețurile îngrășămintelor azotate din UE erau cu aproximativ 71% peste media anului 2024.
  Agenția Europeană de Mediu (EEA) estimează pierderi de circa 80% pentru azot și 70% pentru fosfor în sistemul agroalimentar european.
• Regulamentul european privind produsele fertilizante include categorii pentru compost, digestat și anumite materiale recuperate.
• Din 9 februarie 2026, noile reguli europene permit utilizarea RENURE – azot recuperat din dejecții zootehnice – în condiții stabilite pentru protecția apelor.
• Prelucrarea, stocarea și aplicarea sunt parte din valoarea produsului final. Platformele impermeabilizate, compostarea unde este utilizată, gestionarea fracției lichide, analiza compoziției, calcularea dozei, alegerea ferestrei meteorologice și încorporarea transformă un material eterogen într-o resursă agronomică gestionabilă.
• În perioadele în care lucrările agricole sunt permise și condițiile sunt potrivite, aplicarea gunoiului de fermă poate aduce pentru câteva ore sau zile familiarul „miros de țară”, care poate fi transportat de aer și dincolo de terenul fertilizat. Intensitatea sau distanța la care este simțit nu indică însă cantitatea aplicată: mirosul este partea temporară a lucrării agricole de fertilizare organică, în timp ce nutrienții recuperați și materia organică readusă în sol își continuă rolul luni și ani.

În aprilie 2026, prețurile fertilizanților azotați erau cu 71% peste media 2024, importurile de fertilizanți finiți reprezintă aprox. 30% la azot (N), 70% la fosfați și 40% la potasiu. De asemenea, e bine de reținut că gazul natural determină aprox. 70% din costurile producției de fertilizanți azotați. Este de la sine înțeles că valoarea apare atunci când nutrienții recuperați pot înlocui un input cumpărat ori pot susține fertilitatea terenului. Dacă azotul se volatilizează sau nutrienții se pierd prin levigare și scurgere, ferma pierde simultan resursă agronomică și bani. Alegerea tipului de fertilizanți organici se face după nevoile solului, ale culturilor și după disponibilitate. Gunoiul de la bovine este de regulă mai voluminos și bogat în materie organică, ceea ce favorizează folosirea aproape de fermă, dejecțiile de porcine sunt frecvent lichide, motiv pentru care pot fi pompate și separate, dar transportul lor înseamnă și transport de apă. Gunoiul de pasăre cu așternut este, în general, mai uscat și mai dens în nutrienți, inclusiv fosfor, ceea ce îi poate oferi un avantaj logistic.

În cazul puilor de carne, așternutul schimbă însă și natura resursei deoarce materialul rezultat nu conține doar azot, fosfor și potasiu provenite din dejecții, ci și paiele sau alte materiale vegetale folosite ca așternut, care aduc carbon și materie organică. Rezultă astfel un fertilizant organic relativ uscat, în care se întâlnesc două funcții agronomice: furnizarea de nutrienți pentru culturi și readucerea materiei organice în sol. Tocmai această combinație îl diferențiază de un fertilizant exclusiv mineral, care poate furniza nutrienții specifici foarte precis, dar nu aduce și aceeași componentă organică. Compoziția variază de la un material la altul, astfel încât valoarea agronomică și doza se stabilesc prin analize, în raport cu solul și necesarul culturii.

Gunoiul de pasăre cu așternut: când apa transportată contează aproape la fel de mult ca nutrienții

Dacă privim dejecțiile ca pe o materie primă, nu este suficient să întrebăm câte kilograme de azot conține o tonă, ci și ce altceva transportăm împreună cu acel azot. În cazul unui material lichid foarte diluat, o parte importantă a masei transportate este apă, ceea ce se traduce prin capacitate de stocare, cisterne, combustibil, timp și distanță economică de transport. Gunoiul de pasăre cu așternut schimbă ecuația: fiind relativ uscat și dens în nutrienți, concentrează într-o tonă transportată mai multă substanță fertilizantă și, în același timp, materie organică. De aceea, superioritatea sa nu constă doar în concentrația de N, P și K, ci în cantitatea de valoare agronomică ce poate fi transportată, stocată și distribuită într-o anumită masă de material.

Mirosul „de țară” este, paradoxal, și mirosul unei resurse care nu trebuie pierdută

Familiarul „miros de țară” care poate apărea temporar în perioadele de fertilizare ne face să observăm această materie primă înainte să îi vedem valoarea. Dar nasul detectează compușii odorigeni, nu calculează bilanțul economic al fertilizării. Mai mult, unele dintre procesele care duc la pierderea azotului în atmosferă pot contribui și la disconfortul olfactiv, ceea ce creează o convergență interesantă: fermierul are un motiv economic să păstreze azotul în sistemul sol–plantă, comunitatea are interesul ca impactul olfactiv să fie redus, iar mediul beneficiază din reducerea emisiilor. De aici și logica BAT: stocare și aplicare adecvate, alegerea condițiilor potrivite și, pentru gunoiul aplicat la suprafață, încorporarea cât mai rapidă acolo unde tehnologia permite. 

În Transilvania, economia nutrienților se întâlnește cu geografia mirosului

O resursă poate avea valoare economică pe câmp și totuși efectul olfactiv temporar al aplicării sale să fie perceput la kilometri distanță. Cele două lucruri nu se contrazic, căci, într-un relief precum cel transilvănean, cu alternanțe de dealuri, văi, culoare și depresiuni, circulația locală a aerului poate transporta compușii odorigeni dincolo de parcela fertilizată. Județul Cluj este un exemplu intuitiv: terenurile agricole coexistă cu văile Someșurilor, culoare și zone depresionare, iar în seri stabile aerul rece poate coborî către zonele joase și poate menține mirosul mai aproape de sol, putând să îl facă astfel perceptibil pentru câteva ore sau zile la distanță. Dar distanța la care se simte mirosul nu măsoară nici cantitatea de fertilizant aplicată, nici valoarea sa agronomică și nici corectitudinea aplicării. Asta nu înseamnă că disconfortul olfactiv resimțit de oameni trebuie minimalizat, ci că sursa trebuie identificată înainte de a fi atribuită agriculturii. Mirosul specific fertilizării organice care poate să apară temporar, în perioadele în care normele permit lucrări agricole de acest tip, este influențat de materialul aplicat, vreme și relief și se modifică pe măsură ce fertilizantul se usucă sau este încorporat în sol. Un miros greu, atipic sau persistent resimțit într-un oraș nu devine automat „miros de țară” doar pentru că în regiune există ferme și terenuri agricole. De asemenea, mirosul temporar al fertilizării organice nu trebuie confundat automat cu poluarea, și nici orice problemă olfactivă urbană nu trebuie pusă automat pe seama fertilizării organice.

De la cost de gestionare la economie circulară

La primul nivel, gunoiul de fermă trebuie gestionat. La al doilea, devine fertilizant și înlocuiește o parte dintre nutrienții cumpărați. La al treilea, într-un sistem bine organizat, devine materie primă într-o economie circulară a nutrienților: este analizat, procesat sau stabilizat după caz, transportat către terenurile unde are cea mai mare valoare, aplicat în doza necesară și păstrat cât mai mult în sistemul sol–plantă. Abordarea eficientă nu este deloc „cum scăpăm de dejecții?”, ci „cât din azotul, fosforul, potasiul, carbonul și materia organică pe care le avem deja putem transforma în următoarea recoltă?”, pentru că, într-o Europă în care fertilizanții minerali sunt o componentă din ce în ce mai apăsătoare asupra costului producției agricole, discuția despre fertilizarea organică este una despre eficiență, autonomie, productivitate și costul viitor al hranei de calitate.

Întrebări din lanțul de valoare agricol:

De ce gunoiul de fermă are valoare economică? Pentru că furnizează nutrienți pentru care ferma ar trebui altfel să plătească, atunci când aceștia corespund necesarului culturii, și aduce materie organică cu efecte asupra funcționării solului.

De ce este gunoiul de pasăre cu așternut deosebit de valoros?

Pentru că este relativ uscat și concentrat în N, P și K și aduce simultan materie organică. Astfel, într-o tonă transportată există mai multă substanță utilă și mai puțină apă decât în fluxurile organice foarte diluate.

Dacă gunoiul de fermă are valoare, de ce miroase?

Pentru că valoarea agronomică și mirosul sunt lucruri diferite. Materialul organic conține atât nutrienți, cât și compuși odorigeni. Mirosul este o caracteristică temporar perceptibilă a materialului; nu este o măsură a valorii sale, a dozei aplicate sau a calității fertilizării.

De ce uneori, temporar, putem simți miros „de țară” într-un cartier aflat departe de terenurile agricole?

Pentru că aerul transportă compușii odorigeni. În Transilvania, alternanța dintre dealuri, văi și depresiuni poate influența traseul aerului, mai ales în seri calme. Mirosul apare și sezonier, deoarece fertilizarea organică are perioade legale clare: este interzisă între 15 noiembrie–10 martie la câmpie, 10 noiembrie–20 martie la deal și 5 noiembrie–25 martie la munte, astfel că lucrările se concentrează în restul anului, în ferestrele agronomice și meteorologice potrivite. De aceea, faptul că „mirosul de țară” devine temporar perceptibil într-o anumită perioadă a anului poate fi legat de calendarul firesc al lucrărilor agricole, fără ca terenul fertilizat să se afle neapărat lângă cartier.

Ce câștigăm noi din recuperarea acestor nutrienți?

Mai puține resurse pierdute, o utilizare mai eficientă a fertilizanților, materie organică readusă în sol și condiții pentru recolte suficiente și de calitate. Mirosul „de țară” poate face agricultura perceptibilă pentru câteva ore sau zile, însă valoarea nutrienților recuperați se regăsește luni mai târziu în sol, în recoltă și, în cele din urmă, în calitatea hranei pe care o consumăm.