Informaţii cheie de la reuniunea Consiliului Energie, organizată la Bruxelles. Decizii privind strategia UE

DCBusiness Team / 29 Martie 2023, 09:40

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat marţi, 28 martie 2023, la reuniunea Consiliului Energie, organizată la Bruxelles.

Reuniunea a inclus pe agendă dezbateri importante privind reforma pieţei de energie electrică şi pregătirea pentru iarna 2023-2024 precum şi adoptarea unor acte legislative precum pachetul pentru piaţa de gaze naturale şi hidrogen (Regulament şi Directivă) şi prelungirea perioadei de aplicare a Regulamentului Consiliului privind măsurile coordonate de reducere a consumului de gaze naturale. Miniştrii au avut, de asemenea, o reuniune cu ministrul ucrainean al energiei, German Galushchenko, pe tema situaţiei sistemului energetic şi a aprovizionării cu energie din Ucraina, în urma pagubelor suferite.

Propunerea legislativă a Comisiei Europene publicată la data de 14 martie privind reforma pieţei de energie electrică reprezintă o reacţie la criza preţurilor la energie electrică din anul 2022.

România este printre statele membre care a pledat pentru o reformă substanţială care să conducă la limitarea efectului de contagiune a preţurilor la gaze naturale asupra preţurilor la energie electrică. Măsurile propuse precum crearea cadrului pentru stimularea investiţiilor în noi capacităţi de producţie a energiei electrice prin instrumente financiare (contractele de achiziţie de energie electrică/PPA, contractele pentru diferenţă/CfD), cu aplicare pentru sursele de energie regenerabile, inclusiv hidro, şi cele nucleare şi protejarea consumatorilor prin posibilitatea de stabilire a unor preţuri reglementate în situaţii de criză energetică vin în întâmpinarea obiectivelor României.

Este de interes creşterea flexibilităţii pentru utilizarea veniturilor colectate din aplicarea contractelor pentru diferenţă, aplicarea garanţiilor aferente contractelor de tip PPA şi pentru alte surse de energie decât cea regenerabilă (spre exemplu, pentru nuclear) şi o implicare mai mare a statelor membre în procesul de declanşare a unei stări de criză (regională sau europeană) a preţurilor ridicate la energie, dacă condiţiile de piaţă o impun. Propunerea legislativă va fi negociată la nivelul Consiliului în vederea atingerii unui acord pe text la finalul anului 2023.

Miniştrii Energiei au agreat abordarea generală a Consiliului privind revizuirea pachetului pentru piaţa gazelor naturale şi a hidrogenului. Directiva şi Regulamentul aferent stabilesc cadrul pentru condiţiile de organizare a producătorilor de gaz natural şi hidrogen, realizarea fluxurilor transfrontaliere între State Membre, amestecul gaz-hidrogen, tarife şi alte aspecte de reglementare.

Pachetul pentru gaze şi hidrogen, în forma actualizată, asigură stimulentele pentru dezvoltarea pieţei de hidrogen în UE, cu accent pe hidrogenul regenerabil şi cel din surse cu emisii reduse de carbon.

România este printre Statele Membre care susţine principiul neutralităţii tehnologice şi o includere cât mai largă a surselor cu emisii reduse de carbon în politicile energetice ale UE, ca parte contribuitoare importantă la decarbonizarea economiei europene.

În marja Consiliului Energiei, Miniştrii au ajuns la un acord politic privind propunerea de prelungire a aplicabilităţii Regulamentului Consiliului privind acţiuni coordonate de reducere voluntară a consumului de gaze, adoptat la data de 26 iulie 2022. Extinderea perioadei de aplicare a acestui regulament (măsurile de reducere a consumului de gaze naturale expiră la 31 martie 2023) a fost propusă de Comisia Europeană pentru a asigura volumele necesare de gaz natural pentru îndeplinirea obligaţiilor de înmagazinare (90% până la 31 octombrie 2023) pentru iarna 2023-2024, la preţuri rezonabile.

Potrivit regulamentului extins, Statele Membre vor adopta măsuri voluntare pentru reducerea cu 15% a consumului de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2023 - 31 martie 2024, comparativ cu perioada similară din ultimii 5 ani. În contextul implementării regulamentului actual, în perioada august 2022 - ianuarie 2023, România a realizat economii voluntare de gaze de 21,2%, peste media realizată la nivelul UE de 19%.

Ministrul Energiei a participat de asemenea la o reuniune a Statelor Membre pro-nuclear. Discuţiile s-au focalizat pe asigurarea unor condiţii competitive de finanţare pentru proiectele nucleare la nivelul UE atât din fonduri publice cât şi din fonduri private, dezvoltarea competenţelor necesare pentru domeniul nuclear, promovarea tehnologiilor inovative precum reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR).

Statele membre pro-nuclear au transmis astăzi o scrisoare comună în atenţia Comisiei Europene privind beneficiile tehnologiei SMR şi importanţa accelerării implementării acesteia în UE, într-o manieră neutră din punct de vedere al tehnologiilor folosite. România este ferm angajată în finalizarea proiectelor nucleare cu rol strategic la nivel naţional, ca element cheie al strategiei de decarbonizare şi independenţă energetică. Următoarea reuniune a Consiliului Energie va avea loc pe data de 19 iunie 2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9615
Diferența -0.0018
Zi precendentă 4.9633
USD
Azi 4.6393
Diferența 0.0294
Zi precendentă 4.6099
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 06-06-2023
EUR flag1 EUR = 4.9615 RON
USD flag1 USD = 4.6393 RON
GBP flag1 GBP = 5.7558 RON
CHF flag1 CHF = 5.1136 RON
AUD flag1 AUD = 3.0871 RON
DKK flag1 DKK = 0.6661 RON
CAD flag1 CAD = 3.4573 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0333 RON
NOK flag1 NOK = 0.4186 RON
SEK flag1 SEK = 0.4279 RON
XAU flag1 XAU = 292.7061 RON
Monede Crypto
1 BTC = 119182.78RON
1 ETH = 8409.29RON
1 LTC = 405.99RON
1 XRP = 2.36RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.98% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.55%
6 luni: 6.64%
12 luni: 6.84%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12162.20 0.23%
BET-BK 2313.34 0.12%
BET-FI 50780.86 -0.25%
BET-NG 933.70 -0.30%
BET-TR 24289.15 0.73%
BET-TRN 24114.20 0.69%
BET-XT 1061.93 0.11%
BET-XT-TR 2102.42 0.63%
BET-XT-TRN 2088.37 0.58%
BETAeRO 878.60 -0.49%
BETPlus 1813.16 0.23%
RTL 27067.39 0.29%

Opinii

Inteligența Artificială poade deveni la fel de periculoasă ca un război nuclear
Profesorul de economie, Mircea Coșea

Greva profesorilor. Mircea Coșea: Este scularea din adormire a unei categorii a populației

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit...

Despre profesori și guvernanți

Comunicate de presa

La munte sau la mare, oriunde, dar nu în oraș

În minivacanța de Rusalii, românii preferă destinațiile turistice din țară

Care sunt tarifele practicate, în aceste zile,...

Rabla. Foto: Pexels.com
Este vorba de instlarea unor dispozitive

Modificarea lansării Programului Protecția speciilor de faună sălbatică

Administrația Fondului pentru Mediu anunță...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1