Germania: Numărul companiilor intrate în insolvenţă este în creştere

DCBusiness Team |
Data publicării:
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels

Statistici îngrijorătoare privind cea mai puternică economie a Europei.

Numărul companiilor din Germania intrate în insolvenţă a crescut din nou, în contextul dificultăţilor cu care se confruntă cea mai mare economie europeană, transmite DPA.

Conform datelor publicate miercuri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), numărul companiilor intrate în insolvenţă a crescut cu 13,2% în martie, comparativ cu luna precedentă, şi cu 10,8% faţă de ianuarie. Destatis precizează că cererile de insolvenţă sunt deseori incluse în statistici cu o întârziere de câteva luni.

Datele sunt disponibile doar pentru ianuarie 2023. Tribunalul german a înregistrat 1.271 cereri de insolvenţă ale companiilor, cu aproximativ o cincime mai multe decât în ianuarie 2022. Cele mai multe cazuri de insolvenţă au fost în sectorul construcţiilor şi în comerţ.

În ultimii ani, falimentele au rămas la un nivel scăzut, în urma ajutoarelor de stat şi a suspendării parţiale a obligaţiei de a depune solicitare de insolvenţă. Creşterea numărului companiilor din Germania intrate în insolvenţă "indică o normalizare a situaţiei falimentelor comparativ cu anii anteriori", a explicat Christoph Niering, preşedintele Asociaţiei Profesionale Germane a Administratorilor Judiciari.

Acesta a adăugat că o majorare a insolvenţelor într-un anumit sector, cum este cazul în prezent în construcţii şi în comerţ, nu este încă un semn al deteriorării pe termen lung a evoluţiilor economice din Germania. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0941
Diferența -0.0024
Zi precendentă 5.0965
USD
Azi 4.3046
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3046
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0941 RON
USD flag1 USD = 4.3046 RON
GBP flag1 GBP = 5.8422 RON
CHF flag1 CHF = 5.5765 RON
AUD flag1 AUD = 3.0442 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1521 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4533 RON
SEK flag1 SEK = 0.4788 RON
XAU flag1 XAU = 679.8250 RON
Monede Crypto
1 BTC = 288970.21RON
1 ETH = 8484.84RON
1 LTC = 233.35RON
1 XRP = 6.28RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28820.760.84%
BET-BK5753.680.94%
BET-EF1549.001.08%
BET-FI110225.150.57%
BET-NG2068.400.77%
BET-TR67491.150.84%
BET-TRN65194.760.84%
BET-XT2500.430.86%
BET-XT-TR5723.890.86%
BET-XT-TRN5544.180.86%
BETAeRO1018.55-0.27%
BETPlus4172.950.80%
RTL64843.090.87%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel