Efectul BREXIT. Cinci consecințe imediate pentru firmele românești

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Practic, Marea Britanie va fi privita ca fiind din afara UE
Practic, Marea Britanie va fi privita ca fiind din afara UE

Dacă nu intervine nimic deosebit, Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană în 29 martie. Un pas cu implicații majore pentru firmele românești, pe planul taxei pe valoarea adăugată (TVA), spun specialiștii EY România, care au identificat cinci consecințe importante pentru contribuabilii de la noi.

La o conferință de specialitate, Costin Manta, senior manager impozite indirecte la EY România, a explicat care sunt acestea.

1. Deducerea TVA-ului aferent serviciilor financiar-bancare
Brexit-ul va fi important, în privința deducerii TVA-ului, mai ales pentru instituțiile bancare și firmele de asigurări. În esență, prestatorul român va putea deduce integral TVA-ul prestării de servicii către beneficiarii britanici.

”Unde intervine marea diferență? Marea diferență intervine în faptul că, Marea Britanie nemaifiind, după Brexit, în cadrul Uniunii Europene, prestatorul român va avea drept de deducere integral pentru TVA-ul aferent acelei prestări. Ceea ce, în momentul de față, nu se întâmplă. Se întâmplă cu alte state care sunt din afara Uniunii Europene (de exemplu, Moldova, Ucraina), dar nu cu Marea Britanie”,  a spus expertul EY România.

2. Înregistrarea în scopuri de TVA
O schimbare majoră va fi, după Brexit, înregistrarea în scopuri de TVA a firmelor britanice. Concret, acestea se vor putea înregistra numai prin reprezentant fiscal. Asta înseamnă că unele companii britanice vor fi nevoite să ceară din nou cod de TVA după Brexit, iar contribuabilii de la noi vor trebui să fie atenți la acest aspect.

Citește și Brexit: Veste bună pentru cetățenii UE. Se renunță la o taxă

”Asta, în general, are implicații mai mari, în sensul că, de obicei, reprezentantul fiscal solicită o scrisoare de garanție bancară. Formalitățile sunt un pic mai complexe. Totuși, dacă aveți relații de afaceri cu o societate din Marea Britanie care e înregistrată în România în scopuri de TVA, ar trebui să verificați dacă, după Brexit, mai are codul de TVA românesc valabil. Pentru că, dacă era un cod de TVA direct, în mod normal nu va mai fi valabil, pentru că obligația acelei societăți e să-și obțină un alt cod prin reprezentant fiscal. Dacă nu faceți această verificare și nici ei nu se gândesc la acest aspect, achiziția, cel mai probabil, va fi nedeductibilă pentru dumneavoastră, ca beneficiar”, a atras atenția Manta.

3. Regulile de utilizare și exploatare cu privire la prestarea serviciilor
După ieșirea Marii Britanii din UE, contribuabilii români vor trebui să colecteze TVA în cazul prelucrării de bunuri mobile corporale. „Aceste reguli de utilizare și exploatare efectivă se aplică în cazul societăților care nu sunt din Uniunea Europeană, ceea ce înțelegem că va fi cazul Marii Britanii. Dacă cumva aveți un contract de prelucrare de bunuri mobile corporale și această prelucrare se întâmplă în România și beneficiarul este un client din Marea Britanie, după Brexit va trebui să-i colectați TVA. E o regulă nouă. În prezent, emiteți factură cu locul la beneficiar, fără TVA. Începând cu data Brexit-ului, va trebui să colectați TVA.”

4. Rambursările de TVA având în vedere Directiva europeană a 13-a
Ieșirea britanicilor din UE va implica necesitatea încheierii unui acord de reciprocitate, atunci când vine vorba de rambursarea de TVA. Cum încă nu există așa ceva, trebuie așteptat. ”Cel mai probabil va exista la ceva timp după Brexit, pentru că mă îndoiesc că este o prioritate. Așa că, dacă aveți achiziții din Marea Britanie, după Brexit, cel mai probabil acel TVA va fi nedeductibil, cel puțin o perioadă. La fel și în cazul în care societăți din Marea Britanie au achiziții cu TVA din România”, a explicat analistul.

5. Plafonul privind vânzările la distanță
În fine, el a atras atenția că plafonul referitor la vânzările la distanță nu va mai fi aplicabil după Brexit. Astfel că totul va fi taxabil chiar de la prima tranzacție, scrie Avocatnet. „Vânzările la distanță -- simplificarea pentru vânzări la distanță -- se aplică doar pentru societăți din Uniunea Europeană. În cazul Brexit-ului, nemaifiind teritoriu comunitar, practic vom vorbi despre import și export. Și totul va fi taxabil începând de la prima tranzacție. Practic, dispare orice plafon dincolo de care ar trebui să mă înregistrez sau să colectez TVA din țara respectivă.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 18-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296048.37RON
1 ETH = 14317.98RON
1 LTC = 377.20RON
1 XRP = 2.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16883.08 -0.21%
BET-BK 3109.87 0.11%
BET-FI 60489.28 0.26%
BET-NG 1206.45 -0.08%
BET-TR 35030.34 -0.21%
BET-TRN 34222.93 -0.21%
BET-XT 1439.97 -0.10%
BET-XT-TR 2954.19 -0.10%
BET-XT-TRN 2890.95 -0.10%
BETAeRO 1064.40 0.07%
BETPlus 2495.03 -0.23%
RTL 37061.21 -0.21%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel