Cele mai căutate cuvinte de români, pe Google

DCBusiness Team / 02 dec 2018 / 11:07

Cuvintele "translare", "meteo şi "traducere" au fost cele mai căutate de români pe Google, acestea fiind accesate de peste 12 milioane de ori în primele 10 luni din acest an, relevă o analiză de specialitate, care a scos la iveală că necesităţile de traducere sunt pe primul loc în relaţia cu motorul de căutare. 

'Cuvântul "translare" (pe primul loc) şi "traducere" (pe locul al treilea) sunt de departe cele mai căutate pe Google, fiind accesat de peste 7 milioane de ori. Pe poziţia secundă vine preocuparea despre vreme: cuvântul "meteo" a fost căutat de peste 4 milioane de ori pe Google în primele 10 luni ale anului 2018. Simbolic sau nu, urmează cuvântul "libertate", care a depăşit borna de 1 milion de căutări', conform rezultatelor analizei efectuate de agenţia SEOlium.

De asemenea, în Top 10 al celor mai căutate cuvinte în limba română se află "cancan" şi "horoscop", micile plăceri nevinovate ale curiozităţii umane. Totodată, românii sunt interesaţi de ştiri din ziare, jocuri şi sport.

Conform analizei, cuvântul "translare" a fost căutat de 6,12 milioane de ori, "meteo" de 4,09 milioane, "traducere" de 1,83 milioane, "libertate" de un milion de ori, "cancan" , "horoscop" şi "ziar" au înregistrat 823.000 de căutări fiecare categorie. În top se mai află cuvintele "joc" şi "sport" cu 673.000 de căutări, "email", "fortuna" şi "realitate" cu aproximativ 550.000 de căutari fiecare categorie , "elefant" şi "hotel" cu 368.000 de căutări fiecare. Pe ultimele locuri în top 20 se află cuvinte precum "auto", "calculator", "comisar" şi "muzică" cu circa 246.000 de căutări fiecare şi "loto" cu 201.000 de căutări.

'Acestea sunt date publice şi oficiale furnizate gratuit de Google. Unul dintre scopurile studiului a fost să ne cunoaştem mai bine poporul prin prisma intereselor pe care le urmăresc', spun autorii analizei.

Potrivit acestora, datele au fost colectate cu ajutorul instrumentelor oficiale Google, cel mai accesat şi relevant motor de căutare în România şi Republica Moldova. Este vorba de Planificatorul de cuvinte cheie 'Google Ads' - pentru estimarea volumului lunar de căutări al fiecărui cuvânt din DEX, şi motorul de căutare Google - pentru căutarea propriu-zisă. 

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.8393
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.8387
USD
Azi 4.2695
Diferența -0.0508
Zi precendentă 4.3203
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 05-06-2020
EUR flag1 EUR = 4.8393 RON
USD flag1 USD = 4.2695 RON
GBP flag1 GBP = 5.3923 RON
CHF flag1 CHF = 4.4587 RON
AUD flag1 AUD = 2.9792 RON
DKK flag1 DKK = 0.6491 RON
CAD flag1 CAD = 3.1647 RON
HUF flag1 HUF = 0.0140 RON
JPY flag1 JPY = 0.0391 RON
NOK flag1 NOK = 0.4582 RON
SEK flag1 SEK = 0.4645 RON
XAU flag1 XAU = 234.5040 RON
Monede Crypto
1 BTC = 41461.07RON
1 ETH = 1031.21RON
1 LTC = 201.56RON
1 XRP = 0.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.44% p.a.
ROBOR:
3 luni: 2.25%
6 luni: 2.33%
12 luni: 2.42%
EURIBOR:
3 luni: -0.3520 %
6 luni: -0.1790 %
12 luni: -0.1120 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 8848.75 -1.92%
BET-BK 1731.08 -0.64%
BET-FI 43968.98 -0.75%
BET-NG 683.73 -2.11%
BET-TR 14444.84 -1.63%
BET-XT 809.85 -1.70%
BET-XT-TR 1330.62 -1.44%
BETPlus 1324.71 -1.87%
RTL 18401.25 -2.06%

Comunicate de presa

Franța retrage Hidroxiclorochina din schema de tratament

Medicamente la ușă, pentru clujeni

Poşta Română a încheiat un acord...

Poșta Română oferă facilități pentru cei care for să plătească ratele la bănci

UNICEF şi Poşta Română, parteneriat pentru prevenirea răspândirii COVID-19

UNICEF și Poşta Română își unesc...

Măsuri fiscal-bugetare de susținere a IMM-urilor. Credite, dobânzi

Ministerul Finanțelor Publice va implementa...

Peru
Peru
Peru
Peru
Peru
Peru
Peru
Peru
Peru
Peru
Peru
Peru
Peru
Peru
Peru
Peru
Peru
Peru

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2020 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
nxt.24
YesMy