Asistentele medicale intră la rândul lor în grevă în Regatul Unit, confruntat cu o criză socială istorică

Antonia Popescu |
Data publicării:
Asistentele medicale intră la rândul lor în grevă în Regatul Unit, confruntat cu o criză socială istorică
Asistentele medicale intră la rândul lor în grevă în Regatul Unit, confruntat cu o criză socială istorică

Asistentele medicale britanice vor intra în grevă pe 15 şi 20 decembrie, o mişcare fără precedent în 106 de ani, ilustrând gravitatea crizei sociale din Regatul Unit cu mişcări sociale în multe sectoare care nu s-au mai văzut de zeci de ani, transmite AFP.

"Asistentele medicale s-au săturat", a rezumat Pat Cullen, secretarul general al sindicatului Royal College of Nurses (RCN). "Destul cu salariile mici (...), destul că nu putem acorda pacienţilor îngrijirile de care au nevoie", a adăugat ea.

Personalul votase pe 9 noiembrie în favoarea acestei greve fără precedent în istoria RCN, înfiinţat în urmă cu 106 ani. Acest sindicat a anunţat vineri două zile de acţiune, pe 15 şi 20 decembrie, după "respingerea negocierilor de către guvern".

Potrivit estimărilor, salariul real al asistentelor medicale a scăzut cu 20% din 2010, în special din cauza crizei actuale a costului vieţii, inflaţia depăşind 11%. Salariul anual al unei asistente debutante este de 27.000 de lire sterline brut (31.400 de euro).

Dar pentru ministrul sănătăţii, Steve Barclay, "acesta este o perioadă dificilă pentru toată lumea", iar guvernul nu poate răspunde cerinţelor "inaccesibile" ale RCN care "reprezintă o creştere salarială cu 19,2%".

Un spital din patru a înfiinţat bănci de alimente pentru a sprijini personalul, potrivit NHS Providers, care reprezintă grupuri de spitale din Anglia.

Această grevă intervine într-un moment în care sistemul public de sănătate (NHS), subfinanţat de ani de zile, este cufundat într-o criză gravă. Guvernul a anunţat o creştere a bugetului NHS de 3,3 miliarde de lire sterline anul viitor şi anul următor.

Potrivit RCN, în Anglia, 47.000 de posturi de asistent medical sunt neocupate. Anul trecut, 25.000 de asistente sau moaşe care lucrau în sectorul public au plecat. "Salariile mici contribuie la deficitul de personal în Regatul Unit, ceea ce afectează siguranţa pacienţilor", a acuzat sindicatul.

Peste şapte milioane de persoane aşteaptă să primească tratament în spitalele engleze, un nivel record.

Dar mişcarea socială nu loveşte doar sectorul sănătăţii. Mulţi alţi angajaţi din sectorul public şi privat, de la avocaţi la personalul de la sol din aeroporturi, au intrat şi ei în grevă anul acesta, mai scrie AFP.

Marea Britanie. Schimbări la intrarea în țară din 2024

Restricţiile privind lichidele şi laptopurile aflate în bagajul de mână ar putea fi eliminate de la jumătatea anului 2024 la aeroporturile din Regatul Unit, ca urmare a introducerii noilor scanere de securitate 3D, transmite joi dpa.

Începând din noiembrie 2006, lichidele din bagajul de cabină trebuie să fie transportate în recipiente de cel mult 100 de mililitri, care sunt verificate de personalul de securitate specializat din aeroporturi.

Potrivit cotidianului britanic The Times, la aeroportul londonez Heathrow Airport s-a început în 2017 introducerea scanerelor 3D, care sunt deja utilizate în aeroporturile din SUA şi care permit personalului de securitate să verifice conţinutul bagajelor de cabină şi să rotească imaginile pentru inspecţie.

BBC a adăugat că restricţiile de securitate privind lichidele şi computerele portabile din bagajul de mână ar putea fi ridicate de la jumătatea lui 2024.

''Am început extinderea zonei de securitate la terminalul 3, ce are mai multe scanere CT. Avem ca termen limită jumătatea lui 2024 de la Ministerul Transporturilor'', a explicat directorul executiv al aeroportului Heathrow, John Holland-Kaye.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298340.43RON
1 ETH = 14634.70RON
1 LTC = 384.27RON
1 XRP = 2.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel