Cinci firme specializate în deșeuri medicale, amendate cu peste 5,3 milioane de lei pentru împărțirea pieței în România

Monika Baciu |
Data publicării:
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness

Consiliul Concurenței a aplicat amenzi de peste 5,3 milioane de lei unui grup de cinci companii din domeniul gestionării deșeurilor medicale, acuzate că au format o înțelegere ilegală pentru împărțirea clienților și a teritoriilor din țară.

Consiliul Concurenţei a sancţionat cinci companii care activează pe piaţa deşeurilor medicale cu un total de 5,35 milioane lei, pentru participarea la o înţelegere pe piaţa serviciilor de tratare şi/sau eliminare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale din România.

"Avem o sancţiune de aproximativ un milion de euro pentru participarea la o înţelegere privind deşeurile medicale", a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţoiu, la conferinţa "Provocări concurenţiale în sectorul construcţiilor", potrivit Agerpres.

Companiile amendate sunt: Eco Fire, Constanţa - 1,41 milioane lei, AKSD, Mureş - 950.431,39 lei, Bio Hazard, Mehedinţi - 128.226,90 lei, şi Stericycle, Ilfov: 2,86 milioane lei.

Stericycle a fost sancţionată atât pentru fapta anticoncurenţială proprie, cât şi pentru cea a companiei Mondeco, în condiţiile în care, pe parcursul investigaţiei, cele două societăţi au fuzionat.

În urma investigaţiei, autoritatea de concurenţă a constatat existenţa unor înţelegeri distincte între Stericycle şi AKSD, Mondeco şi AKSD, Stericycle şi Biohazard, precum şi Stericycle şi Eco Fire, în cadrul relaţiilor bilaterale dintre acestea, având ca scop împărţirea pieţei prin alocarea clienţilor şi/sau a teritoriilor pe piaţa serviciilor de tratare şi/sau eliminare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale, a informat Consiliul Concurenţei.

Practic, prin diferite mecanisme agreate, companiile concurente Stericycle, Mondeco, AKSD, Bio Hazard şi Eco Fire s-au abţinut în a se concura, alocându-şi clienţi din diferite judeţe ale ţării.

Stericycle şi Bio Hazard au agreat să nu se concureze cu privire la clienţii din Drobeta Turnu Severin, iar Stericycle, respectiv Mondeco, au stabilit de comun acord cu concurentul AKSD unele clauze referitoare la clienţii de pe raza judeţului Mureş.

O strategie similară de împărţire a clienţilor a fost agreată de Stericycle şi Eco Fire, care s-a materializat prin viziunea comună cu privire la comportamentul pe piaţă, în sensul în care Eco Fire se axa concurenţial pe clienţii din zona apropiată Constanţei, iar Stericycle se axa concurenţial pe clienţii din zona apropiată Bucureştiului.

"Aceste practici au avut ca rezultat eliminarea concurenţei şi afectarea funcţionării pieţei serviciilor de tratare şi/sau eliminare a deşeurilor rezultate din activitatea medicală, atât prin limitarea posibilităţii părţilor implicate de a-şi alege clienţii în mod independent, cât şi prin limitarea posibilităţii clienţilor de a-şi alege furnizorul de servicii. Reamintim că Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, cum sunt cele care împart pieţele/clienţii sau sursele de aprovizionare. Deciziile Consiliului Concurenţei sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancţionare a autorităţii de concurenţă şi execută amenzile. Decizia autorităţii de concurenţă va fi publicată pe site-ul instituţiei după eliminarea informaţiilor confidenţiale", se arată într-un comunicat al instituţiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0896
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0911
USD
Azi 4.3449
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0896 RON
USD flag1 USD = 4.3449 RON
GBP flag1 GBP = 5.8140 RON
CHF flag1 CHF = 5.4650 RON
AUD flag1 AUD = 2.8718 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1499 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0276 RON
NOK flag1 NOK = 0.4267 RON
SEK flag1 SEK = 0.4665 RON
XAU flag1 XAU = 604.5466 RON
Monede Crypto
1 BTC = 382759.03RON
1 ETH = 12937.94RON
1 LTC = 336.55RON
1 XRP = 8.29RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23857.77-0.41%
BET-BK4738.55-0.50%
BET-EF1297.21-0.36%
BET-FI91629.88-0.44%
BET-NG1761.46-0.15%
BET-TR55869.06-0.40%
BET-TRN53968.11-0.40%
BET-XT2061.60-0.42%
BET-XT-TR4719.33-0.42%
BET-XT-TRN4571.16-0.42%
BETAeRO932.430.15%
BETPlus3470.73-0.39%
RTL53660.54-0.41%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel