Bursa de Valori București închide săptămâna pe plus. Toți indicii în creștere, cu tranzacții de peste 523 milioane lei

bvb_38626500
Bursa de Valori București
Bursa de Valori București a închis ședința de vineri pe verde, cu creșteri pe toți indicii principali și un rulaj total de peste 523,5 milioane de lei.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis şedinţa de vineri în creştere pe toţi indicii, cu un rulaj total de peste 523,5 milioane de lei (102,94 milioane de euro), din care tranzacţiile cu acţiuni au totalizat 507,95 milioane de lei (99,89 milioane de euro).

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,13%, până la 22.516,79 de puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis pe plus cu 0,04%, transmite Agerpres.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în creştere cu 0,60%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,19%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,17%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a câştigat 1,17%, faţă de ziua anterioară.

Totodată, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o creştere de 1,82%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, tranzacţiile însumând 14,19 milioane de lei, urmate de acţiunile Hidroelectrica Banca Transilvania - cu 7,48 milioane de lei, şi de cele ale OMV Petrom - 4,88 milioane de lei.

În acelaşi timp, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Armătura (+14,58%), Carbochim (+9%) şi STK Emergent (+6,56%).

Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Altur (-4,93%), Aeta SA (-4,92%) şi Şantierul Naval Orşova (-4,79%). 

Actualitate Vezi toate articolele
x close