DCBusiness Actualitate Cât te costă să primești rezidență permanentă în SUA

Cât te costă să primești rezidență permanentă în SUA

Statele Unite ale Americii au un program, numit “US EB-5 visa program”, prin care poate obține rezidență permanentă (cunoscută și cu numele de carte verde) oricine investește în economia americană 500.000 de dolari, pentru a crea cel puțin 10 locuri de muncă.

Programul activează încă din 1995. Deși a fost inițial demarat ca un program - pilot, el este activ și azi, după ce a primit nu mai puțin de 19 prelungiri succesive.

Totuși, cei ce pot și vor să investească jumătate de milion de dolari în economia americană trebuie să se grăbească, pentru că există numeroase critici interne la adresa “US EB-5 visa program”.

Nu puține voci acuză că au existat suficiente cazuri de persoane care și-au cumpărat dreptul de rezidență în SUA ca modalitate destul de simplă pentru a spăla bani murdari.

În plus, membri ai celor două mari partide din SUA, democrat și republican, au amenințat că, fără o reformă semnificativă, vor suspenda definitiv programul, considerând că “cetățenia de vânzare” nu este o inițiativă etică.

“US EB-5 visa program” rezistă însă, an după an, pentru că prin banii pe care îi aduce finanțează numeroase alte programe guvernamentale.

Actualitate Vezi toate articolele