DCBusiness Actualitate Stiri Schaeffler. Salariile mai ridicate şi costurile mai mari cu energia afectează marja de profit

Schaeffler. Salariile mai ridicate şi costurile mai mari cu energia afectează marja de profit

Foto: Pexels.com
Producătorul german de componente auto Schaeffler se aşteaptă ca salariile mai ridicate şi costurile mai mari cu energia să-i afecteze marja de profit anul acesta, transmite Reuters.

Producătorul german de componente auto Schaeffler se aşteaptă ca salariile mai ridicate şi costurile mai mari cu energia să-i afecteze marja de profit anul acesta, transmite Reuters.

Acţiunile au scăzut marţi cu 7,2%, după ce compania a anunţat că nu şi-a îndeplinit ţintele de profit pe 2022.

Deficitul de semiconductori a forţat producătorii auto globali să producă mai puţine maşini în ultimii doi ani şi a ajutat la majorarea preţurilor, afectând cererea.

Distorsiunile din lanţul global de aprovizionare s-au adăugat costurilor, de exemplu fabricile din Europa de Est au trebui să folosească oţel din China în loc de oţel din Rusia, în urma sancţiunilor, a explicat directorul general Klaus Rosenfeld.

Schaeffler operează în Ungaria, Slovacia, România şi Republica Cehă.

"Într-un mediu în care fabricile sunt constant sub presiune, există costuri suplimentare", a declarat Rosenfeld pentru Reuters.

Majorările salariale şi costurile mai mari cu energia vor afecta toate diviziile anul acesta, în pofida redresării preţurilor în 2022, a avertizat grupul cu sediul în Bavaria.

În actualul an fiscal, care se încheie la 31 decembrie, Schaeffler se aşteaptă la o creştere a veniturilor de 5% - 8% şi a marjei de profit cu 5,5% - 7,5%.

În 2022, compania a raportat o marjă de profit de 6,6%, faţă de 8,8% în 2021, dar sub nivelul de 6,8% previzionat de analişti pentru anul trecut.

Schaeffler va propune dividende de 0,45 euro pe acţiune.

În decembrie, compania a semnat un acord privind subsidiarei sale din Rusia pentru 10 milioane de euro. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.