Statele Unite au anunțat că au decis să denunțe tratatul fiscal cu Ungaria, o decizie care vine după ce Budapesta a blocat implementarea de către Uniunea Europeană a unei cote minime de impozitare de 15% pentru multinaționale.
Profiturile Exxon Mobil Corp. din al doilea trimestru din domeniul rafinării au crescut cu până la 5,5 miliarde de dolari, ceea ce indică un sezon de profituri excepţionale pentru sectorul de producţie de carburanţi.
FNGCIMM este cea mai profitabilă companie din sectorul financiar- bancar deținută 100% de statul român, plasându-se pe poziția 58 în top 100 cele mai profitabile companii din România.
Guvernul spaniol pregătește o nouă taxă pe profiturile companiilor de electricitate, ale căror încasări au fost stimulate de prețurile la energie, a anunțat ministrul bugetului, Maria Jesus Montero.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că sunt în jur de 320 de mari companii în România cu cifra de afaceri peste 100 de milioane de euro, iar acestea plătesc în medie cam 0,8% impozit pe profit, mai puţin decât plătesc microîntreprinderile.
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) raportează un profit net la sfârșitul trimestrului I 2022 de 34.554 mii lei, în creștere cu 36% (+9 mil. lei) față de prevederile bugetare pentru trimestrul I 2022.
Oil Terminal a înregistrat în primul trimestru din 2022 un profit net de 11,523 milioane lei, cu 81,7% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, conform raportului transmis joi Bursei de Valori Bucureşti.
FNGCIMM - Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a înregistrat la 31 decembrie 2021 un profitul brut de 119.694 mii lei, cu circa 32% peste ținta stabilită în buget.
Grupul MOL a înregistrat un profit operaţional CCS EBITDA de 833 milioane de dolari în primul trimestru al acestui an, în scădere cu 6% comparativ cu trimestrul anterior.
Potrivit datelor oficiale, numai în primele două luni ale anului sunt aproape 20.000 de companii cu probleme, cu 25% mai mult decât anul trecut. Analistul economic Adrian Negrescu a comentat aceste cifre.
Bayerische Motoren Werke, care deţine brandurile BMW, Mini şi Rolls-Royce, a revizuit miercuri în scădere estimările privind marja de profit pentru divizia auto în 2022, din cauza impactului invadării Ucrainei de către Rusia.
Deutsche Bank a obținut cel mai bun profit anual din ultimii 10 ani și a declarat că a depășit în cea mai mare parte, dureroasa restructurare, care a durat ani de zile. Banca și-a subliniat progresele anunțând un dividend pentru 2021 și o răscumpărare de acțiuni în valoare de 300 de milioane de...