Gazprom a pierdut 40% din profit, în 2022

photo_2022-12-01_13-47-36_32575700
Gazprom
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat marţi că în 2022 profitul său net a scăzut cu peste 40%, până la 1.266 miliarde ruble (15,77 miliarde dolari), de la 2.093 miliarde ruble în 2021, din cauza unei majorări a taxelor introduse în a doua jumătate a anului trecut, transmite Reuters.

În aceste condiţii, consiliul de administraţie al grupului controlat de statul rus a decis să nu mai plătească dividende pentru întregul an 2022, după ce în toamna anului trecut a plătit un dividend interimar de 1.208 miliarde ruble (15 miliarde de dolari) pentru rezultatele înregistrate în prima jumătate a anului 2022.

Imediat după acest anunţ, cotaţia acţiunilor Gazprom la bursa de valori de la Moscova a scăzut cu aproape 4%.

Anul trecut Occidentul a introdus mai mult runde de sancţiuni împotriva Rusiei şi companiilor controlate de statul rus, din cauza invaziei din Ucraina. Exporturile de gaze naturale ale Gazprom, o sursă importantă pentru veniturile companiei, nu au fost vizate în mod direct de sancţiuni însă volumul exporturilor s-a redus totuşi la jumătate, până la 101 miliarde metri cubi în 2022.

Directorul general adjunct de la Gazprom, Famil Sadygov, a precizat că în condiţiile în care dividendul interimar pe primul semestru a depăşit deja nivelul ţintă de 50% din profitul net, consiliul de administraţie a decis să lase dividendele pe întregul an la acelaşi nivel cu dividendul interimar.

"Nu am aşteptat pentru rezultatele pe întregul an ci am oferit acţionarilor oportunitatea de a primi, în avans, o sumă semnificativă. Datorită acestui fapt, dividendele primite au o valoare reală mai mare decât suma plătită la finele exerciţiului anterior", a spus Famil Sadygov.

Gazprom este cel mai mare producător mondial de gaze naturale şi unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul Rusiei.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close