Banca Transilvania, profit cu 120% mai mare în primul trimestru din 2023, faţă de cel din perioada similară din 2022

DCBusiness Team / 05 mai 2023, 19:06
Banca Transilvania a prezentat rezultatele financiare
Banca Transilvania a prezentat rezultatele financiare

Banca Transilvania, profit de 675,9 milioane de lei, în primul trimestru, în creştere cu 120%

Grupul BT a raportat în primele trei luni ale anului un profit net consolidat de 837,7 milioane lei, în creştere cu peste 109% faţă de cel din perioada similară din 2022, din care cel al băncii este de 675,9 milioane lei (+120%).

Potrivit unui comunicat al băncii, remis vineri AGERPRES, subsidiarele şi participaţiile de capital au contribuit cu aproximativ 161,8 de milioane de lei la profitabilitatea BT.

Banca Transilvania a înregistrat în primele trei luni ale anului o evoluţie susţinută a activităţii: au crescut semnificativ economiile clienţilor (5%), creditele noi (5,3%) şi numărul tranzacţiilor cu cardul (22%), în condiţiile în care numărul de clienţi a crescut cu aproape 50.000. Activele Grupului Financiar BT au ajuns la 147,9 miliarde lei, iar nivelul creditelor nete, la 67,8 miliarde lei.

"Am început anul în forţă, implementând planul nostru de creştere a activităţii băncii şi susţinere a economiei naţionale, în ciuda climatului volatil şi incert atât pe pieţele financiare internaţionale, cât şi pe plan intern. Suntem bine capitalizaţi - atât prin încorporarea profitului anului precedent, cât şi prin sumele atrase recent în cadrul emisiunii de obligaţiuni de pe pieţele internaţionale - şi pregătiţi să susţinem economia şi clienţii. În plus, creşterea consistentă a depozitelor, a creditelor noi şi a bazei de clienţi ne arată încă o dată poziţia bună de care beneficiem în piaţă. Investim în oameni, tehnologie, securitate şi reţea, avem planuri pentru creşterea cotei de piaţă", a declarat Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania.

În primul trimestru, eficienţa operaţională a băncii a atins nivelul de 46,48%, calculat cu un impact anualizat al contribuţiei la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi la Fondul de Rezoluţie, venitul net din dobânzi a crescut cu 27% faţă de primul trimestru din 2022, iar venitul net din taxe şi comisioane a crescut cu 15%, pe fondul creşterii activităţii BT.

De asemenea, depozitele clienţilor au crescut până la 126,8 miliarde lei la nivelul Grupului BT, dintre care 82,6 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 44,2 miliarde lei, depozitele companiilor.

Raportul credite brute/depozite la nivel de Grup BT este de 57,1%.

În primele trei luni ale anului, aproape 60.000 de credite au fost acordate de Banca Transilvania, în valoare de 6,696 miliarde de lei, în creştere cu 5,33% faţă de primul trimestru din 2022.

Rata creditelor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 2,40% la 31 martie 2023. Gradul de acoperire cu provizioane totale a creditelor neperformante conform standardelor EBA este de 196%. Solvabilitatea este de 19,86% şi cuprinde profitul aferent trimestrului încheiat.

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi din sud-estul Europei. Ca bancă universală, acoperă toate segmentele de clienţi şi linii de business în sectorul financiar. Are 20% cotă de piaţă, aproape 4 milioane de clienţi, peste 9.200 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi.

Valoarea brandului Banca Transilvania a depăşit pragul de 500 de milioane dolari şi a intrat în top 300 în Brand Finance Banking 500 2023. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9633
Diferența -0.0063
Zi precendentă 4.9696
USD
Azi 4.6099
Diferența -0.0463
Zi precendentă 4.6562
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 04-06-2023
EUR flag1 EUR = 4.9633 RON
USD flag1 USD = 4.6099 RON
GBP flag1 GBP = 5.7790 RON
CHF flag1 CHF = 5.0913 RON
AUD flag1 AUD = 3.0571 RON
DKK flag1 DKK = 0.6664 RON
CAD flag1 CAD = 3.4361 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0332 RON
NOK flag1 NOK = 0.4201 RON
SEK flag1 SEK = 0.4302 RON
XAU flag1 XAU = 293.6078 RON
Monede Crypto
1 BTC = 125395.13RON
1 ETH = 8757.66RON
1 LTC = 442.92RON
1 XRP = 2.48RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.98% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.55%
6 luni: 6.65%
12 luni: 6.84%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12133.87 -0.78%
BET-BK 2310.65 -0.84%
BET-FI 50906.84 -0.12%
BET-NG 936.50 -0.75%
BET-TR 24112.85 -0.78%
BET-TRN 23949.23 -0.78%
BET-XT 1060.80 -0.75%
BET-XT-TR 2089.29 -0.74%
BET-XT-TRN 2076.25 -0.74%
BETAeRO 882.89 0.69%
BETPlus 1808.95 -0.73%
RTL 26990.31 -0.26%

Opinii

Inteligența Artificială poade deveni la fel de periculoasă ca un război nuclear
Profesorul de economie, Mircea Coșea

Greva profesorilor. Mircea Coșea: Este scularea din adormire a unei categorii a populației

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit...

Despre profesori și guvernanți

Comunicate de presa

La munte sau la mare, oriunde, dar nu în oraș

În minivacanța de Rusalii, românii preferă destinațiile turistice din țară

Care sunt tarifele practicate, în aceste zile,...

Rabla. Foto: Pexels.com
Este vorba de instlarea unor dispozitive

Modificarea lansării Programului Protecția speciilor de faună sălbatică

Administrația Fondului pentru Mediu anunță...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1