DCBusiness Companii Revin voucherele de vacanță. De când. Ce alte prevederi sunt cuprinse în noul program de guvernare

Revin voucherele de vacanță. De când. Ce alte prevederi sunt cuprinse în noul program de guvernare

Aceste vouchere trebuie returnate angajatorilor / Foto: Arhivă
În noul program de guvernare propus de coaliția PNL-PSD-UDMR se abordează și chestiunea turismului.

Astfel, este prevăzut un program de sprijin a sectorului de turism prin care se dorește devoltarea și consolidarea acestei industrii.

Se popunepentru stimularea circulației turistice interne acordarea de tichete de vacanță, începând cu anul 2022, pentru salariații din sectorul bugetar și acoperirea contravalorii tichetelor de vacanță acordate de angajatorii din sectorul privat, în special pentru promovarea turismului rural și balnear; valoarea tichetelor de vacanță va fi de 1450 lei.

Se dorește dezvoltarea destinațiilor turistice cu implicarea tuturor actorilor din turism prin încurajarea parteneriatelor dintre mediul privat și cel public la nivel de destinație, în vederea creșterii calității și performanței managementului destinațiilor turistice din România. 

Voucherele de vacanță, cerute de patronatele din turism

Se mai propune creșterea notorietății destinației turistice România, ca destinație turistică de calitate pe piața internațională a turismului cât și reducerea sezonalității, creșterea duratei medii a sejurului și a gradului de fidelizare a turiștilor.

Dezvoltarea tuturor formelor de turism din România, identificarea de noi oportunități de dezvoltare și stimularea creșterii circulației turistice interne și internaționale este un alt aspect pe care noul guvern vrea să îl abordeze și nu în ultimul rând realizarea de investiții în turism.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.