DCBusiness Actualitate Stiri Pensia de urmaș și vârsta de pensionare. Reguli sau nereguli

Pensia de urmaș și vârsta de pensionare. Reguli sau nereguli

Dosare / Foto: Arhivă
O casă de pensii din țară a fost dată în judecată pentru că a oprit acordarea pensiei de urmaș, după șase luni, soției supraviețuitoare invocând că aceasta nu împlinise vârsta standard de pensionare, conform anului de naștere, ci se pensionase mai devreme pentru că îndeplinise condiția stagiului complet de cotizare cu reducerea vârstei standard de pensionare.

Însă Legea pensiilor prevede că persoanele care au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite de muncă beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare în funcție de timpul petrecut în aceste condiții.

Dar ICCJ a stabilit, prin Decizia nr. 19/2022, că "în interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei de urmaş este atât vârsta standard de pensionare din Anexa nr. 5 a Legii pensiilor nr. 263/2010, cât şi vârsta standard de pensionare redusă în condiţiile legii".

Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede, la art. 85 alin. (1), că soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani. 

Citește și:

Decizia de pensionare. Noi modificări intră curând în vigoare

Pensionare 2022. Cine poate ieși la pensie în acest an

Dosar de pensionare 2022. Pensionare pentru limită de vârstă. Acte necesare

Sintagma "vârsta standard de pensionare" din Legea pensiilor a fost motivul pentru care a fost trimisă în judecată casa de pensii.

Important de știut este că acordarea pensiei de urmaș, dacă sunt îndeplinite condițiile legii, se face concomitent cu orice alt tip de pensie, pentru limita de vârstă, pensia anticipată parțial sau nu și pensia de invaliditate.

Analizând solicitarea Curții de Apel Ploiești, ICCJ a stabilit că dacă soția/soțul supraviețuitor care are dreptul la pensie proprie, indiferent că este vorba de pensionare pentru vârsta standard sau cea redusă, și care a avut o durată a căsătoriei de cel puțin 15 ani îndeplinește condițiile pentru acordarea pensiei de urmaș.

Din momentul în care această decizie a ICCJ va fi publicată în Monitorul Oficial, interpretarea oferită va deveni obligatorie pentru judecătorii care se vor confrunta cu viitoare spețe cu același subiect, notează Avocatnet.

Citește și: Pensionare. Vești bune pentru cei cu ani lucrați și în străinătate

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.