DCBusiness Actualitate Patru noi emisiuni de titluri de stat, valabile de azi pentru populație

Patru noi emisiuni de titluri de stat, valabile de azi pentru populație

Titlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate și în luna noiembrie
Românii pot subscrie de luni, 4 martie, pentru patru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, informează Ministerul Finanţelor Publice.

Titlurile au scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. 

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 4 - 22 martie 2019 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului, în perioada 4 - 21 martie 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban iar în perioada 4 - 20 martie 2019 din mediul rural. 

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. 

"Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune", precizează MFP. 

Citește și: Finanțele nu renunță la împrumuturi. Suma stabilită pentru luna februarie

Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitate. 

Potrivit Ministerului Finanţelor, emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe parcursul anului 2019 iar în fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni. Maturităţile vor fi stabilite în funcţie de interesul manifestat de investitori. 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat recent că la emisiunea de titluri de stat din ianuarie 11.000 de deponenţi au realizat subscrieri de aproximativ 700 de milioane de lei.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele