DCBusiness Actualitate Stiri Opt milioane de români vor putea beneficia de listarea la bursă a Hidroelectrica

Opt milioane de români vor putea beneficia de listarea la bursă a Hidroelectrica

Ce înseamnă listarea Hidroelectrica
Noi oportunităţi se deschid odată cu listarea Hidroelectrica la bursă, care va avea loc luna viitoare.

Piaţa de capital din România a crescut în primele cinci luni ale acestui an cu 7% prin prisma indicelui BET-TR, care include şi dividendele, iar numărul de investitori a ajuns la 140.000, un nou record pentru bursa de la Bucureşti. Luna viitoare va urma listarea la bursă a Hidroelectrica. Fondul Proprietatea urmează să vândă participaţia de 20% pe care o deţine la cea mai mare companie producătoare de energie electrică din România.

Listarea la bursă deschide noi oportunităţi inclusiv pentru românii care doresc să cumpere şi să deţină acţiuni la una dintre companiile strategice ale României, a spus Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti. 

Aproximativ opt milioane de români vor avea oportunitatea de a beneficia de listarea Hidroelectrica prin intermediul participaţiilor care vor fi deţinute de fondurile de pensii private. În plus, o comunitate semnificativă de oameni de afaceri va putea investi direct în această companie.

Reputația solidă a Hidroelectrica și dimensiunea tranzacției estimate la aproximativ 2 miliarde de euro arată nivelul avansat de maturitate al bursei locale. Succesul unei astfel de oferte va contribui semnificativ la dezvoltarea investitorilor în piața de capital din România, conform președintelui Bursei de Valori București, Radu Hanga. Această listare a Hidroelectrica survine în contextul unei performanțe bune a bursei.

Numărul investitorilor de pe piața de capital din România a continuat să crească și a atins la sfârșitul primului trimestru din 2023 peste 141.000, înregistrând astfel un nivel maxim istoric pentru piața de capital din România. În comparație, în 2019 existau aproximativ 54.000 de investitori, ceea ce reprezintă o creștere de 160% în ultimii 5 ani.

Valoarea totală a celor 15 listări realizate la Bursa de Valori Bucureşti a depăşit 1,8 miliarde de euro în primele cinci luni ale acestui an, o perioadă marcată de volatilitate pe pieţele de capital internaţionale. Au fost listate şapte emisiuni de obligaţiuni corporative, în valoare cumulată de un miliard de euro şi 5 emisiuni de titluri de stat Fidelis, în valoare de 618 milioane de euro. În ultimii 5 ani, Bursa de Valori Bucureşti a listat 163 de instrumente financiare în valoare cumulată de 8 miliarde de euro şi a oferit investitorilor creşteri de peste 100% exprimate în moneda unică europeană, potrivit Rador.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.