DCBusiness Actualitate Stiri După câți ani se prescrie o datorie la ANAF. Cum se contestă

După câți ani se prescrie o datorie la ANAF. Cum se contestă

Contribuabilul care primește o poprire pentru o datorie veche trebuie să verifice întreaga succesiune a actelor din dosarul de executare / Foto: Magnific
O datorie fiscală nu dispare automat după cinci ani. O somație, o poprire sau chiar o plată parțială poate porni un nou termen de prescripție.

O datorie către ANAF mai veche de cinci ani nu este neapărat prescrisă. Deși legea stabilește un termen general de prescripție de cinci ani pentru executarea silită, acesta poate fi întrerupt printr-o somație, o poprire, o plată voluntară sau prin recunoașterea datoriei. Din momentul întreruperii începe să curgă un nou termen.

Prin urmare, contribuabilul care primește o poprire pentru o datorie veche trebuie să verifice întreaga succesiune a actelor din dosarul de executare. Simplul fapt că obligația fiscală datează din urmă cu mai mult de cinci ani nu demonstrează că ANAF și-a pierdut dreptul de a recupera banii.

De când se calculează cei cinci ani

Potrivit articolului 215 din Codul de procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a cere executarea silită se prescrie în cinci ani. Termenul începe la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul de executare.

Dacă o obligație a devenit exigibilă în cursul anului 2020, termenul de executare începe, în principiu, la 1 ianuarie 2021. În lipsa oricărui eveniment care să suspende sau să întrerupă prescripția, dreptul de executare s-ar prescrie după împlinirea celor cinci ani.

Calculul nu se oprește însă aici. Trebuie verificat dacă, între timp, ANAF sau contribuabilul a făcut un act cu efect asupra prescripției.

Exemplu: datorie din 2020, somație în 2023 și poprire în 2026

Să presupunem că o persoană are o datorie fiscală devenită exigibilă în 2020.

Termenul de prescripție începe la 1 ianuarie 2021. În 2023, ANAF îi comunică o somație de plată. Somația este un act de executare silită și, dacă a fost îndeplinită și comunicată legal în interiorul termenului, întrerupe prescripția.

Efectul este important: perioada scursă până la acel moment nu mai este luată în calcul, iar după întrerupere începe un nou termen de prescripție.

Dacă ANAF instituie o poprire în 2026, în interiorul noului termen, acest act poate produce o nouă întrerupere. Astfel, deși datoria provine din 2020, ea poate continua să fie executabilă mult după împlinirea a cinci ani de la apariția sa.

Există însă o limită pentru folosirea repetată a somațiilor. Codul de procedură fiscală prevede că, atunci când ANAF emite și comunică mai multe somații pentru același titlu executoriu, numai prima somație întrerupe prescripția. Fiscul nu poate reporni termenul la nesfârșit doar prin transmiterea succesivă a aceluiași tip de act.

Ce acte pot întrerupe prescripția

Potrivit articolului 217 din Codul de procedură fiscală, termenul poate fi întrerupt, printre altele:

  • atunci când debitorul face voluntar o plată în contul obligației;
  • când contribuabilul recunoaște datoria în alt mod;
  • la îndeplinirea unui act de executare silită;
  • la comunicarea procesului-verbal de insolvabilitate sau a procesului-verbal adițional de insolvabilitate;
  • în alte situații prevăzute de lege.

O plată parțială, făcută înainte de împlinirea prescripției, poate avea astfel un efect mult mai amplu decât simpla reducere a debitului: poate reprezenta recunoașterea obligației și poate determina începerea unui nou termen.

Separat de întrerupere, prescripția poate fi suspendată. Termenul nu curge, de exemplu, pe durata unei eșalonări la plată valabile, atunci când executarea este suspendată prin lege sau printr-o hotărâre și cât timp debitorul își sustrage veniturile ori bunurile de la executare.

Ce trebuie verificat în dosarul de executare

Contribuabilul care consideră că datoria este prescrisă trebuie să solicite și să verifice documentele din dosarul de executare, nu doar data înscrisă în decizia de impunere.

Sunt importante:

  • momentul în care creanța a devenit exigibilă și s-a născut dreptul de executare;
  • titlul executoriu și obligațiile exacte pe care acesta le cuprinde;
  • fiecare somație și dovada comunicării sale;
  • data înființării popririlor sau a aplicării altor măsuri de executare;
  • eventualele plăți, compensări sau cereri prin care datoria ar fi fost recunoscută;
  • perioadele de eșalonare ori de suspendare a executării;
  • eventualele procese-verbale de insolvabilitate;
  • dacă actele invocate de ANAF privesc același titlu executoriu și aceeași obligație.

Emiterea unui document în interiorul termenului nu rezolvă automat problema în favoarea Fiscului. În litigiu pot conta natura actului, data îndeplinirii sale, legalitatea procedurii și dovada comunicării către contribuabil.

Prescripția executării nu este aceeași cu prescripția stabilirii datoriei

Cele două termene sunt frecvent confundate.

Prescripția dreptului de a stabili creanța fiscală privește perioada în care ANAF poate verifica situația contribuabilului și poate emite o decizie prin care stabilește taxe sau contribuții suplimentare. Potrivit articolului 110 din Codul de procedură fiscală, termenul general este tot de cinci ani, dar, în prezent, începe la 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală, dacă legea nu prevede altfel.

Prescripția executării silite intervine după ce există deja o creanță exigibilă și privește intervalul în care autoritatea o mai poate recupera forțat, prin poprire, sechestru sau alte măsuri. Acest termen începe la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul de executare.

O datorie poate fi, așadar, stabilită legal, dar dreptul de a o executa să fie prescris dacă ANAF a rămas inactiv și nu a existat nicio cauză de suspendare sau întrerupere.

Când poate fi invocată prescripția

Codul obligă organul de executare ca, atunci când constată împlinirea prescripției, să înceteze măsurile și să scoată creanța din evidența fiscală.

Dacă executarea continuă, prescripția poate fi invocată prin contestație la executare, introdusă la instanța competentă. Termenul este, de regulă, de numai 15 zile de la data la care contribuabilul a luat cunoștință de actul de executare contestat.

Acest termen nu trebuie confundat cu cel de 45 de zile aplicabil contestației administrative împotriva unui act fiscal. Pentru că momentul de la care curg cele 15 zile depinde de situația concretă, contribuabilul care primește o somație sau descoperă o poprire trebuie să verifice rapid dosarul și documentele de comunicare.

Banii plătiți după prescriere nu se restituie

Codul de procedură fiscală stabilește expres că sumele achitate de debitor în contul unor creanțe fiscale după împlinirea prescripției nu se restituie.

Cu alte cuvinte, contribuabilul care plătește voluntar o datorie deja prescrisă nu poate cere ulterior banii înapoi numai pentru motivul că ANAF nu mai avea dreptul să înceapă sau să continue executarea.

Din acest motiv, înaintea achitării unei datorii foarte vechi este esențială verificarea cronologiei. Vârsta debitului, luată separat, nu este suficientă: decisive sunt actele existente în dosar și efectul fiecăruia asupra termenului de prescripție.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.