Comisia Europeană a aprobat marți un ajutor financiar de până la 1,2 miliarde de euro pentru un proiect european de cloud computing, în încercarea de a stimula implicarea întreprinderilor din UE într-un domeniu stăpânit de companiile americane.
Proiectul, denumit IPCEI Next Generation Cloud Infrastructure and Services (IPCEI CIS), a fost confirmat în unanimitate de șapte state ale Uniunii Europene, și anume: Franța, Germania, Ungaria, Italia, Olanda, Polonia, Spania și Ungaria.
Aceste țări vor furniza o finanțare publică de până la 1,2 miliarde de euro, care, la rândul lor, ar trebui să deblocheze investiții private de 1,4 miliarde de euro, a precizat Comisia Europeană.
Proiectele importante de interes european comun (IPCEI) sunt concepute pentru a reuni cercetarea, finanțele și mediul de afaceri pentru a stimula creșterea economică și competitivitatea UE și pentru a impulsiona tranziția ecologică și digitală a acesteia.
Anterior, UE aprobase șase IPCEI în domeniul bateriilor, al hidrogenului, al microelectronicii și al tehnologiilor de comunicare.
La proiectul european privind tehnologia cloud participă 19 întreprinderi, printre care companiile franceze Atos și Orange, Deutsche Telekom, Telecom Italia și Telefonica España.
Cloud computing-ul este un serviciu care pune la disponibilitate companiilor resurse ale unui sistemului informatic, în special capacități de stocare a datelor și a puterii de calcul, fără o gestionare directă din partea utilizatorului. Aceste date sunt stocate în centre de date într-o locație diferită de cea a utilizatorului final.