În aplicația Instagram, un ”easter egg” apare pentru a le arăta utilizatorilor un teaser pentru lansarea Threads în Europa. Teaserul, care este aproape identic cu teaserul original de lansare pentru Threads, apare atunci când utilizatorii caută cuvântul "ticket" în aplicația Instagram.
Teaserul prezintă un design de bilet care include o ștampilă pe care scrie direct "European Union" și "Threads 2023", arătând în același timp data de lansare de 14 decembrie la ora 13:00 (cel puțin în testul nostru, care a avut loc în România), numele utilizatorului cât și un cod QR.
Meta's Threads este o aplicație care a preluat ideile care au făcut Twitter (acum cunoscut sub numele de X) atât de popular. Platforma a fost lansată pentru prima dată în iulie și a adunat rapid milioane de utilizatori. Cu toate acestea, platforma nu a fost încă lansată în Uniunea Europeană, ceea ce exclude multe milioane de utilizatori.
În perioada scursă de la lansare, Threads și-a extins foarte mult setul de funcții, ultima adăugare fiind "Tags", o versiune simplificată a hashtag-urilor.