Soluția Poloniei pentru relansarea pieței imobiliare

Varșovia
Varșovia

Autoritățile de la Varșovia speră că ultimele măsuri decide vor avea efectul scontat. 

În orice caz, așteptările, în special ale autorităților, sunt mari, după ce Guvernul de la Varşovia a început să ofere credite ipotecare subvenţionate pentru a contracara creşterea costurilor de finanţare, transmite Bloomberg.

Atal SA, al doilea mare dezvoltator imobiliar din Polonia, anticipează o creştere de preţuri de cel puţin câteva puncte procentuale, în condiţiile în care cererea s-a majorat semnificativ după introducerea creditelor garantate de stat, în data de 3 iulie. Chiar dacă este devreme pentru date concrete, preţurile pentru apartamentele mici au crescut până aproape de 800.000 de zloţi (201.400 de dolari), limita superioară pentru creditele ipotecare subvenţionate de stat, susţine presa locală.

"Programul a permis multor clienţi, împiedicaţi de dobânzile mari să contracteze credite ipotecare, să obţină finanţare. Dacă revenirea continuă, dezvoltatorii vor reacţiona prin creşterea preţurilor", spune Angelika Klis, responsabil de marketing şi vânzări în Consiliul de administraţie de la Atal.

Locuinţele accesibile sunt un subiect sensibil în Polonia, în special după ce afluxul de refugiaţi ucraineni a majorat cererea de spaţii de locuit. Partidul la putere a luat mai multe măsuri în ultimii ani pentru a contracara creşterea preţurilor, inclusiv o vacanţă de la plata ratelor la creditele ipotecare. Înaintea alegerilor parlamentare din octombrie, principalul partid de opoziţie vrea să devanseze partidul la putere printr-o propunere vizând un program de credite ipotecare fără dobândă, pentru cei care îşi cumpără prima locuinţă.

Înainte de cel mai recent program al autorităţilor de la Varşovia, băncile au restricţionat acordarea de credite pentru achiziţionarea de locuinţe de teama intrării în incapacitate de plată. Piaţa creditelor ipotecare din Polonia este dominată de împrumuturi cu dobândă variabilă, ceea ce înseamnă că gospodăriile sunt lovite direct de majorarea dobânzilor. Înainte de programul de subvenţionare guvernamentală, noile credite ipotecare erau pe cale să înregistreze cel mai slab an de după 2005.

Această finanţare ieftină guvernamentală ar putea pune Polonia pe o traiectorie care să îi permită o revenire rapidă a preţului locuinţelor, în timp ce alte state europene continuă să se adapteze la dobânzile mai mari. De exemplu, în ţara vecină Germania, preţul locuinţelor a înregistrat în luna iunie cea mai mare cădere din ultimii 16 ani.

După lansarea noilor credite garantate de stat, mii de polonezi au depus cereri pentru împrumuturile pe zece ani cu dobândă fixă. Condiţiile şi comisioanele variază de la o banca la alta dar sunt cu mult mai ieftine decât dobânda medie de pe piaţă de 8,7%. Pentru a face faţă valului de cereri, multe bănci au alocat personal suplimentar, în condiţiile în care au fost depuse mai multe cereri decât pot procesa în mod normal băncile.

În primele două săptămâni de la lansarea programului, media zilnică a vânzărilor şi rezervărilor a atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, potrivit datelor culese de Otodom Analytics. În aceeaşi perioadă, dezvoltatorii imobiliari au vândut de trei ori mai multe apartamente decât în perioada similară a anului trecut, informează cotidianul financiar Puls Biznesu.

Această explozie a cererii ar urma să ajute industria construcţiilor. Indicele bursier Warsaw WIG Real Estate, care regrupează acţiunile a 22 de dezvoltatori imobiliari, a înregistrat un avans de 46% de la începutul anului şi până în prezent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9746
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.6864
Diferența -0.0350
Zi precendentă 4.7214
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-09-2023
EUR flag1 EUR = 4.9746 RON
USD flag1 USD = 4.6864 RON
GBP flag1 GBP = 5.7433 RON
CHF flag1 CHF = 5.1446 RON
AUD flag1 AUD = 3.0414 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.4896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0314 RON
NOK flag1 NOK = 0.4418 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 282.2442 RON
Monede Crypto
1 BTC = 126192.24RON
1 ETH = 7802.43RON
1 LTC = 309.96RON
1 XRP = 2.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.96% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.40%
6 luni: 6.50%
12 luni: 6.63%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 14337.52 0.87%
BET-BK 2675.95 1.25%
BET-FI 54101.37 0.96%
BET-NG 1068.38 0.97%
BET-TR 29328.70 0.86%
BET-TRN 28686.39 0.86%
BET-XT 1237.92 0.89%
BET-XT-TR 2509.46 0.88%
BET-XT-TRN 2458.16 0.88%
BETAeRO 919.08 0.85%
BETPlus 2132.92 0.89%
RTL 31565.47 0.92%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1