Rusia, avertizată că vor urma şase ani cumpliţi!

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Un avertisment lansat de nimeni altcineva, decât de premierul Dmitri Medvedev. Adresându-se membrilor cabinetului său, el a declarat că, pentru economia Rusiei, următorii şase ani vor fi dificili, scrie presa de la Moscova.

„Trebuie să ţinem cont de situaţia de pe pieţele materiilor prime şi financiare, dar, într-o măsură la fel de mare, de posibilitatea extinderi războaielor comerciale şi de intensificarea protecţionismului şi a presiunii sancţiunilor”, a explicat şeful guvernul rus.

Premierul a promis că Rusia îşi va construi politica economică de aşa manieră, încât, „în primul rând să se dezvolte ferm, chiar şi în asemenea condiţii vitrege, ca să spunem lucrurilor pe nume, şi, în al doilea rând, să asigure o creştere stabilă a nivelului de viaţă”.

Detaliind, Medvedev a arătat că 2019 va fi un an al adaptării, iar noul pachet de schimbări structurale va avea capacitatea de a „ridica economia ţării pe o traiectorie mai înaltă”. Mergând cu gândul în viitor, premierul a afirmat că, începând din 2021, ritmul anual de creştere economică va depăşi chiar trei procente.

„O evoluţie garantată, înainte de toate, de ramurile cu poteniţial la export. Este vorba de industriile chimică şi alimentară, de dezvoltarea infrastructurii şi de construcţiile de locuinţe”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 303196.18RON
1 ETH = 9070.43RON
1 LTC = 243.58RON
1 XRP = 6.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel